IUBEȘTE-MĂ CHIAR ȘI PENTRU O CLIPĂ....

Dacă m-ai  iubi măcar cât pentru o clipă
Ai vedea că port în mine strălucirea ta.
Chiar dacă am poposit în deșert,
Eu pot fi chiar și vânt...
Ocean...
Sau stea...
Dacă mă lași să cred în vise...
Vise ce le-am purtat prin lume
Fără să cred în voi...
Dar acum m-am regăsit
Născută din bobul de nisip
Ce rătăcea pe o plajă
Adus doar de briza mării.
Acum cred în destin...
Pentru că suntem făcuți de Mâna aceluiași suflet
Care sărută iubirea
Din pleoapa ta...
Foare de mister
Steaua stelelor.

PORT ÎN MINE...

Port în mine briza mării...
Port în mine nisipul fierbinte care îți sărută pașii.
Port în mine durerea și iubirea
Întunericul transformat în lumină
Odată cu iubirea care nu m-a trădat
Pentru că i-am fost camarad prin fapte.
Port în mine toată puterea și cerul.
Port în mine razele soarelui.
Port în mine și în pântecele meu
Sămânța vlăstarelor stelelor,
Dar valurile albastre din ochii mei
Mă acoperă cu Sufletul Luminii.
Îmi croiește mantia de aur
Să-mi ascundă comoara oceanului nesfârșit de vise,
În deșert și în vânt.
Dar port în mine Sufletul lui Dumnezeu
Care face minuni pentru tine.

ViCII...

Simt cum mă biciuiește vântul
Cetatea stă să îmi cadă...
E vară...
Sau e iarnă?
Frumosul este-mi viciul.
Nici nu-mi mai este frică
De tot ce mă înconjoară...
Chiar dacă împotrivă îmi ești.
Orgoliul mă infruntă
Și se furișă încet,
Iubirea tristă neagră
Să îmi facă răsfăț templul,
Să îmi fure ani din viață.
Știu că moartea stă
La poartă ca flămândă
Să-mi urgisească vinuri
Capricii îmbietoare.
Căci ca o deșertăciune
Frumosul este-mi viu
Războaie se arată
Ca să înconvoaie vicii,
Căci semănat-au ogoare
Cu buze și Cuvântul.
E-adevărat că am iubit și eu
În geamul meu cireșii
Și crengi ce se îndoaie
Ca biciuite de vânturi.
Doar viciul astei lumi
Te otrăvește-ncet
Chiar dacă nu ai nimic
Iubirea naște aștrii
Ca o simplă îmbrățișare.

DOR DE IUBIRE...

O seceră ce seceră tot cerul
A secerat cuvinte în holda mea,
A picurat prin ploaie câte o slovă
Ce mi-a întins-o lin în casa mea.
Mistere ce se cer doar ascultate
Ascunse de privirea celor orbi
Ce au uitat că lumea este ca o tablă
Ce șahul îl răstoarnă în curtea ta.
Am murmurat cuvinte ostenite...
Am tot strigat să te oprești din drum...
Să stai cu mine în vorbă în pridvor
Să guști tăcerea zorilor de-apoi.
Am tot chemat mireasma clipelor de iarnă
Să bată lin în geamul ce-l închizi,
Să simți cum vuietul pe ulițe se învârte aprig
Să măture mulțimea adunată
Ce a uitat ce-i dragostea și dorul.
În casa ciocârliei de sub munte
Unde mai paște o turmă cu miori și un ciobănel
Căci omul a uitat care îi iubirea...
De ce au arborii tulpini până la cer...
De ce mai cântă câte un slov o pasăre măiastră
Și se scufundă dorul pe cărări ascunse.
Căci nu-i durere decât dorul de iubire
Aceea ce te roade ca un rug aprins în miez de zi
Căci golul inimii se umple cu lumină
Ce doar lumina Lumii ți-o trimite
Dar dacă ești gata s-o primești și s-o cinstești.
Căci uiți că stai adeseori la masă
Și îl ignori că vezi că-i cerșetor cu chip murdar
Și crezi că tu ești mare și ești tare...
Și ai un nume și o haină mai de preț.
Căci uiți adeseori pe unde calci și ce ignori
Te crezi că stăpânești pământul cu averea  în zece conturi ce o ai,
Că moștenești de toate pentru tine și ai tăi,
Dar omule ești muritor ...
N-ai multe vieți...
Căci dacă mergi așa pe drumul ales în ceață
Te rătăcești ușor și cazi fără să vrei...
Doar să-ți îndoi genunchii către cer
Să-i mulțumești măcar în gând că viețuiești lui Dumnezeu...
Căci grădinarul udă cu lumină ale tale vise
Cu stropi de aur dacă îl recunoști și-l preaslăvești
Măi omule rostește măcar o rugăciune ...
Un mulțumesc frumos măcar ...
Că viețuim.

ROMANȚĂ...

Romanță...
Clipe ce se pierd în negura timpului,
Clipe ce doar inima ta le poate săruta...
Clipe dansate pe o strună de vioară,
Doar Clipe!
Unde te ascunzi înger cu aripi de foc?
Unde alergi desculț
Cu sufletul golit de viață?
Nu auzi simfonia sferelor ce coboară
În poala visurilor tale?
Crezi că viața ta aici pe pământ e veșnică ca marea?
O...
Dacă foșnetul mantiei mele nu o auzi...
Cum crezi că poți zbura?
Cum crezi că poți fura mărgăritarul buzelor mele?
Nebun ce te irosești pentru o vilă
Și o mașină de lux...
Nu vezi că viața ta se măsoară doar în câteva veri
Ce și acelea le pierzi
Pe o plajă și o bere rece?
Mai bine ascultă doar vântul ce îți mângâie
Inima ta
Și atunci vei afla ce este dragostea.
Dar...
Nu uita foșnetul lanului de maci
Care sunt șoapte ale buzelor mele
Prăjite de arșița drumului
Către ulița Ta,
Simfonie pierdută printe uluci prăfuite
De pași ce duc la pridvorul uitat
Ale visurilor ascunse.

SUFLET NEBUN...

Suflet nebun
Tu ai crezut că vei găsi popas...
Dar ce-ai crezut
Căci dăruind din pâinea ta
Vei fi bogat în țara ta?
Vei fi pe drumuri
Că ești bun
Pribeag prin clipe ca nebun...
Dar ai comori în cer să știi,
La masa Tatălui vei fi poftit,
Suflet nebun
De neiubire
Iubește clipa ca și viața
Chiar dacă dai din pâinea ta
Ferice de tine
Și de cel ce ți-o ia.

DE ZIUA MEA....

Din universul iubirii
A răsărit o stea.
E steaua mea ce are mai mult decât o jumătate de veac.
O filă ce se scrie
Cu versuri din altă lume
Flămândă de așteptare
La cumpăna iubirii.
O poartă se deschide
Mă cheamă spre întreg
Dar...
Pecetea astei lumi
Mă ține ferecată,
Să duc flacăra iubirii
Departe în patru zări
Prin rapsodia culorilor
Și a Cuvântului dor.
Să netezesc destine
Cu dragoste din cer,
Să fiu ostaș cu pana
Să iscusesc cuvinte
Ce vor rupe zăgazul
Al inimilor închise
Să duc solia păcii
Și a dragostei de om.

IUBIRE PLUTITOARE...

Îi mulțumesc cerului zilnic
Pentru cine sunt.
Pentru harul și dragostea pe care mi-a dat-o.
Doar Dumnezeu îmi cunoaște cel mai bine inima,
Restul nu mai conteză pentru mine.
Pescarul de vise m-a prins în mreaja sa
Ca o lacrimă cernută pe o geană.
Alintă-mă doar cu picătura ta din cer,
Plimbă-mă prin corabia vieții,
Îmrumută-te de la mine cu visare,
Îmbracă-te cu trupul meu
Care te strigă ca un ecou,
Zidește-mă în colivia  ta
Ca să nu mă pierzi
Iar casa sa să ne fie adăpost
Pentru tristețile lungi ale iernii.
Închină-te în rugăciune
Ca o pribegie a cântecului,
Îmbracă-mă cu gândul și cu aripa îngerilor
Și fă să strălucească ca un foc iubirea mea.
Renaște-mă în alte dimensiuni
Unde constelațiile gem în tăcere
Iar drumurile invizibile
Sunt brăzdate cu stele și muzica sferelor.

AȘ VREA.....

Aș vrea să pot alunga tristețea...
Singurătatea și neputința.
Aș vrea să dau din iubirea mea să vă ajungă
Pentru tot restul zilelor,
Aș vrea să ajut să vă descoperiți 
Ca să aflați cine sunteți cu adevărat.
Aș vrea să fie fericire la fiecare pas...
Aș vrea să fiu ca o respirație
La un pas de inima ta
Să îți șterg lacrima
Care te-a ținut prizonier întemplul clădit
De iubirea lui Dumnezeu.
Dar o locrimă mă trădează că
Din tot ce aș vrea nu pot decât să mă rog
Pentru inima ta.

AM ALES IUBIREA...

Am ales iubirea
Ca un bibelou de porțelan.
Am ales durerea
Pentru a ajunge la lumină.
Am ales jertfa
Pentru a iubi mai mult misterul.
Te-am ales pe Tine Omule...
Pentru a merge împreună
La Dumnezeu de mînă,
Chiar dacă calea e grea și alunecoasă
Am găsit cheia
Am găsit ușa
Care duce spre Tine
Prin iubire.
Doamne.

AM UCIS POEZIA....

Copil fiind am ucis în mine poezia,
De dragul banilor și casei laolaltă,
Lăsându-mă purtată
Pe un puzzle ce se rotea în labirinturi,
Ce nu avea ieșire
Când cerul cernea prin mine
Prin porțile cerești
O simfonie de cuvinte.
Dar...
Eu mă rugam să plece
Cuvintele îndărăt,
Că mă vedeam nebună,
De lume răstignită,
Că ce o să zică ea
Căci eu copil cuminte
Vorbesc din altă lume,
Cuvinte ca din basme
De îngeri adunate
Ce vor să fie scrise
Într-un ceaslov imens
Ca să le audă lumea
De a utat de ea,
Iubirea regăsită,
Iubirea prăfuită,
Uitată și ucisă
De oameni pe pământ.
Dar ea nu are vrajbă
Și stă nu pe un condei...
Ea vrea să intre în case ,
În suflete
În inimi,
Ea este printre noi.
Acum că m-am trezit...
Nu mai las să îmi fie ucisă
Poezia.

DUREREA LACRIMEI....

O lacrimă din simfonia cerului
Se cerne pentru a sparge ușa durerii
Chiar dacă te mai oprești
La un pas de intersecția dintre durere și bucurie
Căzut în abisul ce își caută
Umbrela căci:
Plouă...
Plouă...
Cu lacrimi de bucurie
Fiori ce străbat drumul spre casă
Călător peste veacuri
Nu vezi că dorul naște dor...
Nu vezi că pasul naște mers...
Nu vezi că frunza naște copac...
Nu vezi că totul se învârtește în jurul iubirii!
O....
Dacă aș putea spulbera necredințele
Cu vorba mea,
Aș cânta o veșnicie
Chiar și pentru un suflet rătăcit
Regăsit.
Să îi alin doar îndoielile,
Să îi spun că după ploaie vine soare,
După ninsoare primăvară,
După întuneric lumină,
După necredință
Credință,
După clipă vine
Veac
Iar după lacrimă
Apare surîsul care spală durerea lacrimei
Tot prin iubirea ta.

A TOAMNEI DOR...

Ploaia mângâie pământul
Răcorind prin lacrimi visele zdrobite
Căutând să spele taina
Ce era ascunsă
Ca într-un vals al cugetului tău rănit.
O aripă de vânt din zare lin coboară
Printre frunze printre flori,
Fremătând marea iubire.
A toamnei dor mă caută să îmi spele așternutul
Cu lacrimi de tristețe că am să uit
Pecetea ce mi-a dat-o asfințitul.
De dorul clipelor pribege printre nori.
Căci dacă voi pleca din lumea asta,
Cuvintele rămân în urma mea
Și taina dorului ce îi stins de ploaie acum
Te mângâie pe pleoape
Cât pentru un veac.
Căci ai să vezi ce nu ai văzut nicicând.
Căci ai să auzi ce nu ai auzit vreodată.
Iubirea naște pace pe pământ.
Iubirea naște dor și spulberă bariera timpului
De acum.

AM UITAT DE CLIPE...

Am uitat de clipe,
Am uitat de clipa ce aduce dor,
Pentru că m-ai vrăjit cu sunetul vioarei tale.
Vreau să fug de mine,
Vreau să fug...
Dar pașii nu mai vor să mă asculte.
Nu pot face nici o mișcare,
Căci ceva mă ține țintuită...
Poate dorul de Tine Doamne?
Simt cum mă ard visele
Ce nu mi le-am împlinit...
Poate plânsul de copil care nu mă lasă
Să îmi întind aripile și să zbor Acasă,
Poate tu Omule...
Care mă pui pe gânduri,
Că nu am reușit să te iau de mână
În drumul meu,
Căci m-am pierdut între mormane
De facturi și impozite.
Poate tu mamă,
Care încă nu vrei să plec înaintea ta
Căci ți-aș frânge inima,
Poate tu tată,
Căci te văd bătrân și  fără vlagă.
Poate tu soro,
Dar și tu ai drumul tău.
Chiar dacă cineva îmi întinde o mână de dincolo de cer...
Îi spun încă să mai aștepte,
Căci mai am multe poveri
Și neputințe aici pe pământ de dus.
Atunci când prietenii credam că îi am alături
La un colț i-am văzut cum se pierdeau,
Pentru că pasul meu
Nu poate să stea pe loc...
Să doarmă.
Până când nu îmi scriu ceaslovul.

SCRISOARE CĂTRE DUMNEZEU....

Doamne dă-mi din liniștea Ta
Să îmi spele inima mea.
Doamne dă-mi din dragostea Ta
Să o pot duce spre casa mea.
Doamne dă-mi din bucuria Ta
Să îmi amintesc veșnic că
Tu ești Acel ce este veșnic pe pământ și în cer.
Veșnic în sufletul meu,
Veșnic în casa mea,
Veșnic în inima mea.
Doamne atunci când cad
Ia-mă de mână și trece-mă Iordanul
Și nu mă lăsa să mă înec Doamne!
Ai făcut atâtea minuni în viața mea,
Dar cea mai mare minune
Este scânteia ce mi-ai suflat-o în inimă
Fiind viața mea,
Îți mulțumesc.

MI-AM ÎMBRĂCAT SUFLETUL DE SĂRBĂTOARE....

Mi-am îmbrăcat sufletul de sărbătoare,
Pacea coboară încet...
Înserarea nici nu o mai observi.
Uiți că trăiești...
Îngerii sunt printre oameni.
Le simți doar atingerea aripilor
Care te sărută din zbor
Cu revărsrea iubirii
Care îți brodează veșmintele cu bucurie.
Am primit Cuvântul într-un ceaslov
Ce îți poartă chipul,
Și ți l-am pus la picioare.
Acum stau tăcută și aștept,
Aștept...
Aștept,
Calea să mi-o arăți,
Perdeaua să mi-o risipești de pe genele
Picate în adormire.
Spune-mi ce să fac?
Spune-mi la ce ușă să bat?
Care este ușa care o pot deschide
Cu cheia primită de la Tine?
Murmurul înserării mă ceartă ușor
Că mă grăbesc adesea:
-Răbdare...
-Răbdare...
-Nu te grăbi!
-Bucură-te de așteptare doar...
Calea e deschisă,
Dar nu o vezi pentru că ea trebuie doar simțită.
Toată grija cea lumească...
Leapăd-o!
Și lasă-te purtată de iubire,
Sol îmbrăcat în nerăbdare
Îmbracă-ți sufletul de sărbătoare.
Până și sămânța pusă în pământ are nevoie
De iubire...
Nu numai de apă!

M-AM LEPĂDAT DE TRECUT....

M-am lepădat de zdrențele trecutului.
M-am lepădat de tot
Ce m-a rănit căndva.
M-am lepădat deveșmintele rupte ale îndoielilor.
M-am lepădat de tot ce mă trăgea în jos.
Dar de un singur lucru nu m-am lepădat.
De iubirea ta Doamne
Care mi-a dat din roua înțelepciunii
Strop cu strop...
Adunând din picături un izvor nesecat
De bucurie și de pace.

BUCURIE...

Am așteptat de mult această clipă
Să îmi mângâie cugetul.
M-am așezat pe o bancă
Și mi-am răscolit geanta cu amintiri
Și te-am găsit iubire!
Stăteai ghemuită printre file.
Ai alunecat doar la un pas de drumul meu.
Te-am luat de mînă
Și am dansat împreună
Regăsirea în bucurie.

FORME....

Timpul s-a jucat cu clipa,
Clipa s-a jucat cu secundele,
Iar veacul  e la un pas printre clipele
Ce le-a adunat grăbită în traista uitării.
Au început să îmi crească aripi de atîta
Zbor prin timp.
Au început să mă doară pașii printre rănduri
Și atunci...
Am brodat simfonii cu găndul
Și am căutat solfegiul iubirii.
Chiar dacă nu am voce
Și nu m-am născut artist
Clipa m-a ales și mi-a șoptit solfegiul
Scris pentru tine
Cernut din nori peste timp.

LA UN PAS DE SĂRUTUL CERULUI....

Am fost la un pas de sărutul cerului.
Am fost la granița dintre întuneric și lumină.
Am fost între zbucium și visare.
Am fost în întuneric,
Până te-am cunoscut pe tine Doamne.
Tu care mi-ai arătat calea
Chiar dacă pașii mei s-au împiedicat din drum,
Chiar dacă foșnetul vieții m-a robit.
Sărutul clipei ce a coborât din lacrima cerului
A adunat marea de Cuvinte,
Ce le-am purtat din abis în largul vieții.
La fiecare pas ce îl fac chiar dacă mai alunec
Și mă împiedic obosită de atâtea pietre
Adunate pe care nu uit să le las în urmă,
Nu te uit Doamne.
Mi-a fost teamă să arunc povara în mare
Ca să nu le uit cumva și să simt că sunt prea ușoară.
Am zăbovit prea mult într-un loc
Pentru că m-au tras înapoi gândurile.
Dar acum în sfârșit sunt liberă.
Simt că trăiesc,
Simt cum îmi cresc aripi.
Simt cum pot zbura la un pas de așternutul tău.
Îmi cresc mlădițe despicate din lutul luminii.
Privesc doar la mine cum am fost ieri
Și la cine sunt Acum.
Și nu mă mai recunosc.
Ce orbi suntem cîteodată...
Ne înpiedicăm în lacrimile noastre
Și așteptăm salvatori
Să vină să ne șteargă cu un  surâs întristarea.
Pescăruși ce au învățat ce îi zborul.
Pescărușii sărută doar roua cu aripile lor
Dar zboară....
Pribegi sunt ei printre clipe și nu obosesc.
Căci timpul clădește destine.
Pribegi suntem în întuneric
Și nu găsim poarta ce duce la tine Doamne.
Dacă am învăța din scurgerea vremii
Sau din muzica sferelor
Măcar un vers,
Am cînta veșnic:
Te iubesc...
Te iubesc...
Te iubesc clipă!
Te iubesc omule!
Orologiul bate clipa,
Clipa bate destinul,
Iar tu pribeag ce nu te oprești
De frică să nu pierzi timpul...
Omule ești ca pierdut
Căci timpul nu trece,
El stă veșnic pe loc.
Doar tu alergi prin el
Ca într-un maraton al vieții.
Carusel pierdut
Care își caută podul care duce dincolo.
Dincolo de zare
Unde timpul și-a cântat doar partitura.
Tu ești doar copilul care îl ți încătușat în haina ta de lut.
Privește doar spre vârful muntelui.
Privește doar la ceața care se ridică.
Ea nu își caută drumul.
Ea se lasă doar purtată .
Trăiește clipa.
Trăiește iubirea.
Trăiește pribegimea
Ce te-a scos din peștera
Care te-a ținut prizonier o viață.
Simte că trăiești,
Chiar dacă crucea ta
Ți se pare prea grea.
Crezi că a vecinului este mai ușoară?
Crezi că te duce mai în lumină?
Crucea ta este iubirea.
Călător nebun,
Nebun de neiubire.
Călător ce îți cresc aripi dacă te abandonezi
În brațele lui Dumnezeu.
Am clădit vise care ieri erau sculptate
În peștera minții,
Dar azi simt cum s-au spulberat.
Cum le-am lăsat în urmă
Pentru că au apărut altele
Care mi-au dat aripi
Spre tine Dumnezeul meu.
Te iubesc.

POPAS PRINTRE FILE...

O filă rătăcită
Se întoarce din ceaslov.
O filă ce se cere
Citită printre rânduri.
O filă dintr-un decor....
Sau...
O carte într-o bibliotecă prăfuită doar,
Ce va sfida și timpul.
Pentru Clipa de Acum.
Nu are rafturi
Ci biblioteci virtuale,
Unde dor ea ,
Fila se răsfoiește prin internet,
Sau telefonul tău mobil....
Străine....
Rătăcit printre cuvinte,
Chiar crezi că va conta contextul
În care răsfoiești tu fila?
Mizează doar pe conținut!

Medjugorje

Pelerini tăcuți pierduți în rugăciune,
Noi pornim cu dor
Acolo unde cerul sărută pământul,
Unde pasul tău desculț atinge pietrele
Ce duc în vârful muntelui Mariei mamă.
Pelerini ce poartă povara grijilor
Descătușate și pierdute
Ca într-un dans  pierdut al Sinelui Divin.

PELERIN LA MEDJUGORJE-mesaje divine -Carte-

A apărut cartea Pelerin la Medjugorje-mesaje divine-Autor Cotfas Doina
Ea poate fi achiziționată  sub formă de e-book  EPUB-MOBI-sau PDL sau sub formă tipărită  în Sua de pe Smashwords   și Lulu .       GRATIS 100 DE CĂRȚI ÎN CE FORMAT DORIȚI PENTRU PRIMELE 100 DE PERSOANE CARE SOLICITĂ CARTEA ,DĂ LINKE PE PAGINA DE FACEBOOK ,FACE 5 DISTRIBUIRI A ANUNȚULUI GĂSIT PE PAGINA RESPECTIVĂ ÎN CERCUL SĂU DE PRIETENI.PENTRU CEI CARE DORESC CARTEA ÎN FORMAT TIPĂRIT VOR PRIMI CARTEA GRATIS ,VOR ACHITA DOAR TAXELE POȘTALE DE EXPEDIERE  APROX.7-10 LEI ,ÎN FUNCȚIE DE DISTANȚĂ.PENTRU CEI CARE DORESC FORMATUL PDF. ÎMI SCRIE ADRESA DE E-MAIL IN MESAJ PRIVAT PE FACEBOOK .LA FEL ȘI PENTRU FORMATUL TIPĂRIT ,ADRESA DE EXPEDIERE.ULTERIOR DUPĂ PRIMIREA ȘI CITIREA CĂRȚII UN COMENTARIU PE PAGINA AUTORULUI.
     Autorul.    29.07.2015


https://www.smashwords.com/books/view/563986  

http://www.lulu.com/shop/doina-cotfas/pelerin-la-medjugorje-mesaje-divine/paperback/product-22291692.html

Singurătate...

Singură,
Singură...
Departe
Departe...
Pe un drum,
Departe,
Singură
Printre picăturile de ploaie.
Plouă doar...
Plouă.
Vreme de visare,
Ce te face să asculți melancolic
Printre gânduri.
Tăcerea se lasă printre crengile
Ce ating geamul uitat deschis.
Caut să-mi las povara amintirilor
Într-un ungher unde doar vântul poate
Să-mi audă șoaptele,
Să alunec printre stopii de ploaie
Eu..
Tu...
Și picurii de ploaie.

Medjugorje...

ÎN CURÂND:VA APARE CARTEA -PELERIN LA MEDJUGORJE-MESAJE DIVINE-

Pentru cei interesați de carte îi rog să îmi trimită solicitarea pe e-mail ,facebook mesaj privat sau aici., cu adresa completă de expediție!
OFERTĂ!PRIMELE 100 DE SOLICITĂRI VOR PRIMI CARTEA GRATUIT!Se va percepe doar taxele poștale de expediție prin poșta romănă în funcție de distanță,aprox7-10 lei.
Sau in functie de obtiune se poate trimite si e-book pe e-mail.Ea va apare si va putea fi achizitionata si din librariile onlaine  Amazon,Google,Smashwoide,Lulu si CreateSpace sub forma de e-book sau versiune tiparita.Dupa citirea ei astept un rewev .

Arșița durerii...

Arșița durerii încă mă arde,
Cuprinsă sunt de iubirea Ta Doamne,
E vie în sufletul meu
Ce se revarsă ca o clepsidră plutitoare
În marea de iubire
Ce adună cuvintele
Ca țărmul nisipos.
Sunt supărată că nu pot aduna slove,
Atăt câte gânduri am.
Dar oricâte iubiri aș cânta,
A Ta este sfântâ,
Pură,
Plină de lumină,
Și de căldură,
Doamne.
Totul e ca un val adus la țărm,
De chemarea ta...
Cititor ce te împiedici printre filele
Răsfirate ale timpului,
Te invit
Ca un dor al bobului de nisip
Care moare câte un pic
Înecat în spuma mării sângerând,
Și pansându-te uneori singur,
Să vii printre gândul cuvintelor nepătrunse
Din adâncuri,
Printre înălțimile vieții,
La poalele cuvintelor scrise...
Nerostite
De vise...
Împlinite de emoție
Și trăite la maxim.
Acolo chiar și pentru un Om,
Scrise...
Modelat din lutul infinitului
Care l-a întâlnit
Pe Dumnezeu
Și i-a hrănit iubirea.

Om frumos...

Om frumos în căutarea identității,
Mă întreb de multe ori:
Cine ești tu?
Cine ești cu adevărat?
De dincolo  de masca
Ce o porți pe zile,
Vreau să te cunosc cu adevărat...
Dincolo de eticheta ce o porți pe stradă,
La serviciu...
Dincolo de rolul tău de șef...
Sau sclav încătușat în frici și cu frustări.
Cine ești acel ce îmi citești aceste file?
Ce te-ai ascuns în foișorul tău.
Mă înteb adesea ?
Ce să îți scriu...
Cum aș putea
Să te ajut să vezi
Tu dincolo de zare,
Să fac să cadă valul plin de răni nevindecat,
Să te alin cu o vorbă,
Sau cu un cuvânt de preț.
Da...
Cred că suntem torțe ca iubire
Ce așteptăm să cadă ploaie
Pentru a respira.
Să apară soarele pe cer
Când norii sunt prea reci,
Să alungăm tristețea
Și să putem zâmbi,
Omule...
Suntem uniți în dragoste
Oricine ai fi pe acest pămâmt.

Dincolo de vise...

Știu că te pierzi în noapte dintre vise...
Știu că te agăți de licărul din suflet,
Știu că alergi și fugi
De tine printre vise,
Că încă nu ai aflat cum se zboară
Spre mâine...
Azi.
Că te gândești la ieri...
Precum ar fi azi.
Dar ești prea speriat.
Te pierzi prin umbra cugetului tău.
Ți-e greu să accepți că uneori ești vulnerabil
Și speriat.
Știu că mai cazi,
Te scuturi ,
Și mergi înainte,
Indiferent de suferința ta,
Căci viațaeste o zbatere
Trăită în agonie
Dacă o uiți.
Doar ești lumină pură,
Nu uita...
Căci timpul trece prea ușor
Ce nu faci azi...
Mâine rămâne o amintire.
Gândește-te la ce renunți tu astăzi,
Pentru ca mâine să fie visul tău.
Chiar dacă suntem prizioneri
În castelul Destinului
Cu porți zăvorâte...
Ferestre sparte...
Sau....
Depinde de ce semănăm,
Aceea primim.

Sclavi în sclavie...

Sclavi în sclavie,
Ne vindem pe o pâine...
Ne vindem liniștea pe bani.
Poate așa ajungem ,,în rai,,.
Dar poarta trece prin suflet
Nu prin buzunar,
Suflet robit de neputințe.
Ce crezi?
Bârfești că îi la modă
Și speri că o să apuci pensia cu brio,
Să îți cumperi rețete,
Să stai pe la rând
La cabinete ce îți vând iluzie,
Dar ai uitat un lucru...
Iubire este pentru toți
Nu trebuie să o cumperi pe bani.
Cred că îți lipsește,
Dar ai uitat ușa.
Ea...
Stă doar pitită
Și Plânge că uiți să o vezi,
Și să o oferi
Gratis la alții.

Alerg...

Alerg...
Alerg...
Pierduți sunt pașii mei printre morminte,
Tăciuni aprinși în urma mea zvâcnesc,
Mă dor picioarele
Căci sunt desculță...
Mi-am lepădat pantofii mei de lux,
Ce sincer mă strângeau.
Pământul îmi sărută atingerea cu suspin
Că nu mă poate îmbrăca în straie de țărână încă.
Mă ard așteptările,
Mă doare tăcerea ta de dincolo de cuvinte.
Îmi ridic mâinile spre cer și strig:
-Doamne!
-Dumnezeule...
Te-am căutat prin temple,
Dar le-am găsit goale...
Pentru că acolo îți vindeau chipul tău și a mamei tale sfinte,
Pe doi trei gologani!
Te-am căutat prin preoți
Care citeau liturghii...
Dar cuvintele lor răsunau goale fără suflet,
Ca o poezie recitată în fața clasei...
-Doamne!
Atunci...
Am alergat...
Am alergat...
Condusă doar de respirația cerului
Și într-un tîrziu am obosit.
Am alunecat și m-am întins pe pământul fierbinte
Și i-am sorbit lacrima care a căzut din cer
Ce se numește ploaie
Și te-am simțit cum îmi mângâi părul
Prin sărutarea Ta ca o arșiță.
Atunci...
Pentru o clipă raiul a coborât pe pământ.
M-ai luat de mână,
Eu care m-am topit ca o ceară
De dragostea mea pentru Tine...
Și mi-ai arătat ce pierd
Dacă nu îi zâmbesc firului de iarbă,
Florii de pe câmp,
Luceafărului de pe cer,
Țăranului de pe câmp
Copilului și văduvei îndoliate.
M-ai dus departe...
Departe...
La picioarele templului Tău,
Unde heruvimi cu mii de aripi
Îți sărutau trecerea Ta Doamne
Și mi-ai arătat
Brațul dreptății,
Balanța ce poate înclina
Chiar și cu un zâmbet cântarul vieții.
Mi-ai arătat toată splendoarea împărăției tale...
Dar...
Când am vrut să mai rămân,
M-ai luat de mână
Și Mi-ai scris răvașul pecetuit în sulițe
De s-au înfricoșat îngerii...
Și mi-ai dat răvașul Cuvântului...
Răvașul dragostei
Să îl duc departe în patru zări,
Să îl audă până la ultima suflare,
Pentru că era scris din cer
Cu cerneala luminii
Din lacrima infinitului
Pecetuit cu jertfa crucii
Care Te-a răstignit pentru mine
Doamne!
Atunci...
Am căzut în genunchi și broboade de sudoare
Mi-au spălat fața
De frică că poți doar dintr-o privire
Să te lepezi de mine,
Așa cum am făcut-o eu de atâtea ori.
Dar m-ai iertat.
Acum...
Nu pot să uit cele văzute.
Nu pot să fug ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Nu pot să zic că nu știu,
Să pic din nou în ignoranță,
Pentru că atunci nu va mai exista grațiere
Pentru sufletul meu,
Știu că iubirea există,
Ca o cheie ce poate descuia uși ferecate
Cu lacăte ruginite de timp,
Eu...
Sunt solul iubirii,
Sunt pana ce mângâie
Hârtia cu sămânța păcii,
Chiar dacă chiar pentru o clipă
Raza ce iese din inima mea
Te oprește din rutina ta,
Nu pot să zic decât
Că sunt fericită!
Te iubesc!
Aștept doar să îmi deschizi ceaslovul
Și ceșcuța mea se va vărsa
Doar pentru tine
Cu lumina primită
Iubire!

Trecător printre cuvinte...

Trecător printre cuvinte,
Grăbit de neputințe,
Alergi...
Alergi...
Și nu știi unde.
Te mai împiedici printre file,
Mai stai și cugeți dacă poți,
Și te întrebi:
Ce cauți oare?
Te lupți cu timpul printre cărți
Și crezi că este cel mai rău dușman al tău,
Că nu poți să îl încui în biblioteca
Ce o ai
Să fii stăpânul tu al vremurilor aspre
Să duci solia vremurilor printre veacuri.
Dar timpul nostru este înșelător,
Te trage și te duce spre visare,
Dar uiți un lucru Omule
Ești muritor!
Nu ești stăpânul lumii
În viața asta scurtă.
Degeaba ...
Ești un simplu trecător prin timp!
Nu timpul trece...
Tu pășești prin el
Și simți că trece iute ...
Sau prea greu.

Reflexii..

Am scos din temnița templului meu,
Gândurile și pietrele care m-au împiedicat
Să văd picătura ce cade sub raza privirii tale.
M-am scăldat în lacrima ta,
Până s-a făcut pârâu de iubire.
M-am ridicat și am plecat
Singură spre lume.
Am încercat să te trag după mine,
Dar am greșit enorm
Pentru că am uitat faptul
Că fiecare are drumul său
La timpul său...
Și că eu nu pot schimba lumea.
Atunci am renunțat...
Și m-am schimbat doar pe mine,
În iubire.
Chiar dacă împărțim aceași respirație...
Acelați pat...
Drumurile noastre doar cineva sus le cunoaște.

Piatra lui Sisif...

Suntem orbi care vrem să vedem,
Știind că noaptea nu are sfârșit...
Urcând piatra lui Sisif zilnic,
Care se transformă în stâncă,
Urcăm...
Coborâm...
Și ne întoarcem tot la povara noastră,
Căutând grăuntele adevăratului mister
Ascuns în templul zeilor.
Fericirea...
Copil hrănit cu lacrimi și durere...
Copil ce se vrea doar iubit
Bate la ușa sufletului tău.
Nu ezita ...
Primește-l doar.

Eu bat la geamul tău...

Te-ai născut să simți,
Chiar dacă nu crezi...
Nu simți cum ești lumină
Născută în întuneric?
Ești flacără ce ajungi doar rug aprins
Apoi pară de foc,
Născută prin iubire.
Dărâmă-ți zidul cel zidit de lume
Printre morți...
Dărâmă-ți ignoranța
Născută pentru o haină și un inel.
Iubește solul vieții
Ce stă la poarta ta.
Căzut ești printre trepte..
Nu vezi că mori în fiecare zi
Cu o clipă?
Nu vezi tu apa vieții
Născută prin iubire
Iubite Om.
Privește-mă...
Sunt călăuza ce destinul mă trimite
Să bat la gemul tău,
Cum au bătut și alții...
Și i-ați spânzurat.
Va bate ușor în noapte
Pescarul liniștit
La ușa ce o încui tu doar
De frica neiubirii.
Dacă nu îl vezi
E taina ta...
Dacă nu îl auzi e paguba ta.
Ești șchiop de nu îl urmezi
Și orb de nu îl observi.
Iubite Om
Iubirea e în sufletul tău
Dă-ți voie să iubești...
Dă-ți voie să trăiești.

Iubire..

Te-am găsit tristă pe gănduri,
Cu privirea rătăcită,
Cu suspin pe pleoapa ta
Și cu vise spulberate.
Te-am luat din așternuturi,
Cu mătase te-am schimbat,
Broderii ți-am pus pe tine,
Pietre din tot universul.
Am sperat să-ți deschid ochii
Să te-oprești să mă privești,
Dar erai prea orb pierdut...
Cum credeai că pot sufla...
Fără răsuflarea ta?
Cum credeai că pot dormi?
Fără mângâierea ta?
Vântule ce aduci ploi
Mai oprește-te apoi
Să bați și la casa mea
Să-mi spulberi arșița mea.
Căci mă doare,
Căci suspin.
Am iubire multă în suflet!
Dorule cu multe fețe
Cui să o dau pe lumea asta?
Cănd lumina a pălit
Când luceferi stau să cadă
Când e întuneric afară..
Eu o picătură mică
Stau și luminez ca torță.
Nu mă vezi că nu ai ochi...
Nu mă vezi că ești prea mare...
Și mă calci în picioare,
Eu care visez la tine
Nu doresc decât :
Iubire!
Dar tu Omule nebun
Cum să-mi dai ce tu nu ai?

De dorul tău...

Mă așez să îți scriu o scrisoare
Sau un sms...
Un strigăt de iubire pentru lume.
Am iubire cât un munte,
Să îl urci ce pare greu...
Să-ți trimit cu a mea privire
Asfințitul printre nori.
A picat din cer o pană
Și mi-a dat-o Dumnezeu
Un sărut scăpat cu lacrimi
Epistolă s-o dau de-o ceri.
Să-mi asculțe a mea chemare
Numai îngerii din cer.
Unde ești iubire pură?
În ce colț de rai te-ascunzi?
Unde răsăritul vieții
Te-aîncuiat fără să știu.
Dacă plopii ar avea urechi
Să mă asculte cum suspin
Căci am prea multă suferință
Cu iubire să te-alin.
Unde te-ai ascuns de veacuri
Cupidon cu al tău alai?
Să-mi șoptești să mă opresc
Din iubirea mea de oameni!
Chiar de-aș suferi o viață
A iubii nu mă opresc...
Omule ce fugi de mine
Oare nu vrei să mă privești?
Ce aștepți să plec în ceruri
Să mă plângi atunci că nu sunt?
Mai bine oprește-ți pașii
Dă-mi o floare pe pământ.
Mare ești tu infinit
Să-mi mai mângâi răsuflarea,
Să mă duci pe vânt pe ploi
În grădina raiului.
Eu care visez la tine
Nu doresc decât iubire,
Dar tu omule nebun cum ești...
Cum să-mi dai ce tu nu ai?
Cum să-mi dai ce tu nu vrei?
Dragostea e ca un mire,
Dacă nu-l poftești
Nu vine.
Omule mi-e milă rău
Că te-ai rătăcit prin văi,
Și ai plecat desculț prin lume,
Fără să mă vezi pe mine,
Care stau și te aștept...
Omule...
Eu ..
Te iubesc.
Decăt să iubesc eu munții
Sau pe Dumnezeu ca zeu
Omule...
Plătesc păcatul
Că te iubesc pe tine zău.
Și ți-am dat vlăstari ce cresc
Omule..
Ești orb pe lume?
Voi pleca doar lăcrimănd ..
Drumul meu e numai spini,
Mângâie-mă printre flori,
Dacă nu ...
Eu mă topesc...
Mă topesc de neiubire
Unde ești iubire
Iubire?

COPIL RĂTĂCIT...

Când te-am văzut desculț și gol
Flămând și fără vise,
Te-am îmbrăcat...
Te-am  incălțat...
Și coperiș ți-am dat
În sufletul ascuns de ploi
Cernut de neputințe.
Te-am învățat să mergi acolo unde
Nu te-ai gândit vreodată,
Ca să devi ce ești
Și cum nu ai mai fost.
Acum că banul te-a schimbat
Și calea ta s-a rătăcit,
Nu pot decât să-ți plâng de milă
Și să mă rog ca altă dată
Să te trezești din rătăcire
Copil nebun și fără vise.

PELERIN LA MEDJUGORJE...

Pelerin în casa Mamei mele,
Pelerin desculț de straiele lumești,
Pelerin smerit cu pași tăcuți pornesc
Să-i  aduc Măicuței mulțumire.
Pelerin sub arșița durerii printre ploi
Cu bagaje ce nu le simți
Ci doar plutești,
Spre Maria pașii îmi îndrept
Pelerini...
Pelerini ce vin să-ți mulțumească
Căci Isus ne cheamă
Pe munte să ne vorbească,
Căci iubirea în dar ne-o dă,
Pelerini în casa Mamei
Care ne așteaptă.

EU BAT LA UȘA TA...

Mă zbat între durere și suspin,
Între trădare și iubire,
Între chemarea sufletului și rutină,
Între mândrie și smerenie,
Între răsfăț și pofte neîmplinite,
Între bunătate și egoism,
Între isăpite și durere,
Crezând că totu-i pentru mine...
Dar demonul ce vrea să amăgească ,
Șoptește dulci cuvinte cu sclipire,
Mă trage-n jos
Spre iadul său,
Să-mi uit iubirea către Tine Doamne.
Miraj de pofte pentru trup,
Între ambiții și dorințe,
Între abis și eternitate,
Între mister și dragoste de lume.
Răspunsuri la-ntrebări eu caut ,
Prin gânduri  ce nu le rostesc
Și mă încăpăținez plângând în vadul morții,
Să-mi calc Egoul în picioare,
Să ies din iadul ce mi-l țes cu vorba,
Mă cațăr și merg către Tine,
Cu bolovanul în spinare...
Mi-e greu,
Mi-e greu...
Sunt tot mai mică,
Voi stărui,
Voi încerca...
Voi bate
Și voi îndrăzni,
Eu copilul rătăcit
Între-ntuneric și lumină.
Copil risipitor
Ce bat la poarta Ta,
Mă vei ierta Tu Doamne?
Și ușa mi-o vei deschide?
Eu bat...
Și bat din nou la ușa Ta.

RUSALIILE...

O limbă de foc coboară acum,
Veșmânt îmbrăcat în Duhul Sfânt,
Lumină ce te caută în gând,
Scânteie ca să -ți dea,
O robă de haină divină.
Dar unde te ascunzi...
În ce labirint?
Ți-e frică să vezi ce ai primit...
Tu Om trcător,
Prin ploi ,
Și prin vînt,
Lumina te vrea!
Să o adăpostești în cămara ce o ai,
Numai tu pe pămănt,
În doar inima ta.
Credința îți dă,
Nădejde să ai,
Și dragoste,
Suspin minunat.
Doar de vei crede măcar un pic,
Chiar cât o boabă de nisip,
Atunci vraja o vei dezlega,
Misterul ce-i doar azi pe pământ
Lăsat de Rusalii.

UMBRE RĂTĂCITE...

Să nu te temi decât
De umbra gândurilor reci
Ce țese nepăsarea peste dragostea
Ta lume,
De șoaptele rămase rătăcite
În foișorul tău semeț
Clădit cu bogăție multă!
Căci doruri vin și pleacă precum le chemi,
La pândă neadormite,
Furioase stau că tu le uiți
Și le trișezi,
Cuțite reci cu răni ascunse.
Acum la masa gândurilor m-ai chemat,
Ca să-mi șoptești cuvinte iscusite,
Ce nu le spală nimeni
Căci au preț,
De vorbe și cuvinte ostenite.
Decât s-ațâți tu focul
Cu iscoade multe și mărunte,
Mai bine te-ai ruga preț de un secol,
Ca să-ți urnească bolovanii grei
Ce-i porți pe brațe
Că îi aduci   și culci în așternuturi.
Păianjeni care țes cărări spre moarte
Tu i-ai primit preț chiar de o clipă,
Și-acum implori
Iubirea Tatălui să-ți spele cugetul murdar plin de dispreț,
Minciuna să dispară pentru o clipă
Din recuzita ta
De om bine văzut...
De lume.
Căci tu te minți și crezi  că moștenești pământul,
Că trăiești veșnic în mătăsuri fine,
Dar ai uitat un lucru omule rătăcitor...
Căci dacă dragoste nu ai,
Ești mort demult pe lume.

IUBIRE RĂTĂCITĂ....

Nu mă iubi străine,
Nu merit jertja asta...
Căci lanțuri mă robesc
De muritor de rând.
Iubește doar făclia
Ce zace-n așteptare,
Scânteie ce așteaptă
Pecetea celui sfânt,
Iubește briza mării
Și valul ce se rupe
De malul nisipos,
Iubește clipa tăcerii
Sădită cu credință
Ce stă în așteptare
La poartă să-i deschizi!
Iubește floarea vieții
Ce înflorește-n peșteri
Petale de magnolie
Ce cazi sub vraja serii...
Sărută asfințitul
Sub umbra prăfuită
De gândurile lumii
Ce-s bombe aruncate
De foame și de plăns,
Căci lumea nu-i a noastră,
Eșarfă rătăcită
Pizmașă și trufașă...
E doar cărare-n gustă
De sfeșnic aruncat
Ținut în întuneric
De gănduri rătăcite
Ce vor să piardă șirul
Arginților din pungi
Ce cred că pot fura
Cu doi galbeni un suflet...
Iubire rătăcită...
Lumină prăfuită...
Arată-te și vino
În inimi arzătoare
De dor și așteptare!

NUMAI DE DORUL MAMEI....

Dacă timpul nu ar mai fi timp,
Dacă umbra nu ar mai fi umbră,
Soarele ar mai lumina?
Cum ai face diferența
Între lumină și întuneric?
Dacă Tu ai fi doar Eu
Iar Eu aș fi Tu,
Am aluneca într-un sărut al clipei
Într-o mare de iubire,
Și ne-am uita pe fereastra norilor
La durerea mamei
Căci nu și-a primit
Talantul să-l înmulțească,
Și am cobori cuminți
Prin tunelul timpului
Desculți și goi
Printre răsaduri de flori
Și lacrimi...
Tot pe pământ
Numai de dorul mamei
Să-i ștergem o lacrimă
Cu un sărut.

ÎN GRĂDINA CU MAGNOLII....

Sunt pasărea ce și-a frânt aripile
În grădina cu magnolii
Căutând șoapta brizei
Scăldată în tunelul timpului pentru un veac
Ce se perindă ca o clipă.
Sunt pana ce scrie
Pe aleea ce duce la vise
Undeva printre rondeluri
Unde privirea ta caută
Chipul ascuns din bucla clipei de Acum.
Pasul tău miroase a flori
Chiar dacă umbra lăsată
Pe nisipul fierbinte al valurilor reci
Freamătă de nepăsare.
Alerg printre poieni
Ce sunt gândurile mele...
Așternute într-un ceaslov viu colorat
De o pensulă divină
Și mă cutremur de griji...
Ca o mamă
Ce își caută talantul ascuns în sufletul pruncilor săi
Sădit prin năzuințe și dragoste de muritor,
Căci ai putea să nu mă recunoști
În haine lumești
Dar nu mă doare...
Într-un târziu adorm...
Și o crenguță de magnolie alunecă
Spre pleoapă
Să-mi șoptească prin mireasma sa
Căci sunt vie!
Chiar dacă visele sunt la o alunecare de frunză 
De umbra sa.

ÎNĂLȚARE...

Se înalță o aripă spre soare,
Căutând copilăria printre bănci uitată,
Ca o rugăciune printre valuri,
Ca o mângâiere printre stoluri
Care își caută doar mama
Printre pașii lăsați
Pe nisipul fierbinte al gândurilor...
Ce sunt doar
Amintiri....
Amintiri pierdute,
În negura timpului
În călimara cu vise
În sufletul de copil
Ce se înalță pierdut printre stopii de lumină
A tăcerii.

M-AM CONTOPIT CU CLIPA...

M-am contopit cu clipa ce dispare,
M-am contopit cu fluturii pe cer,
M-am prins în horă cu lumina
Ce străbate
Galaxii,
Cu găndul care vine fără strajă
Cu zumzetul albinei pe o floare.
M-am prins în horă cu privirea muntelui
Spre văi,
Cu pescărușul rătăcit
În vadul vieții,
Cu șarpele ce-l țin la săn
Și-l cresc cu darul meu,
Că n-am ce pierde dacă
Chiar mă mușcă...
Decât un prelungit oftat
De milă pentru el.
M-am prins în horă cu mireasama  de pe vie,
Cu cerul ce privește în grădina mea,
Cu norii ce-s brăzdați de umbra ploii,
De vuietul ce țese calea mea.

SUNTEM SEMINȚE...

Cine a pus zăvoare și chiar porți,
Peste întinderea de ape?
Cine a pus hotar pe lume
Și scutece din întuneric peste nori?
Cine a zis atât să mergi
Și mai departe să nu treci?
Să pui lacăt mândriei tale
Și pecete gurii tale,
Atunci când uiți că tu exiști
Dintr-o fărâmă de iubire
Din picătură de lumină!
Te-ai întrbat vreodată
De unde-i drumul
Ce duce la locașul păcii?
Sau ploaia cade când vrea ea?
Are ploaia mamă?
Picăturile au tată?
Cunoști tu glasul cerului
Ce cheamă norii împrăștiați,
Și-alungă fulgerul spre văi?
Poți să numeri roua de pe flori,
Sau clipele ce trec...
Se duc și nu mai vin?
Sau poți să modelezi  tu lutul cărnii
Să pui suflare într-un chip cioplit?
Sau ai uitat că nu eși decăt frunză...
Ce treci prin viață ca un melc?
Și grădinarul ce semința a plantat-o
De buruieni cu grijă a salvat-o
Ca să aducă roade prin Cuvănt
Și mulțumire Domnului
Pe acest pămănt.

PRIBEAG PRIN CLIPE...

Am pribegit printre clipe
Căutând să mă pot ierta;
Să-mi rup lanțurile care m-au ținut încătușată
În marea de uitare,
Să-mi scurm somnul
Care mă ținea prizonieră
În amăgirea Timpului,
Să cred în mine chiar dacă visele
Mi-au fost furate
De nepăsarea sau de frica
Care îmi era stăpână
Pentru că i-am dat voie să
Locuiască în templul
Sâdit de împăratul iubirii.
Am plătit nepăsarea
Care vroia să mă țină sclavă
Prin sărutul neputinței,
Dar într-un tîrziu
Mi-am amintit un singur lucru...
Să mă rog!
Am primit mai mult decât credeam,
Ca o încercare a credinței din mine!
Am primit cel mai scump dar:
Iubirea!
Iubirea către tine!
Chiar dacă mai rătăcesc printre poieni...
Cărarea mi-o sărută lumina,
Prin botezul clipei ce a poposit
Aici și acum la mine
Pentru tine!

MI-AM URMAT VISELE...

Mi-am urmat propria cale,
Propria durere
Înecată în căușuL palmelor
Brăzdate de mUncă...
Mi-am urmat propriul destin
Împletit cu steluțe colorate
Luate dintr-un puzzle
Aruncat din cer pe pământul
Răvășit de plănsul
Și uitarea viselor infrânte
De neiubire...
Am visat să fiu un albatros
Să-mi întind aripile către
Năzuința cunoașterii
Să sorb nectarul veșniciei
Din cupa mirelui ce-și caută
Ulciorul modelat și lăsat
În focul iadului pe pământ...
Dar o parte din el
Se stinge după iubire
Și uită poleiala cu aur
A minciunii
Și varsă picătura lui Bacus în  pântecul pământului
Care se transformă în cenușă
Și flori de câmp.
Mi-ai întins doar degetul ta Doamne
Și mi-ai arătat ce pierd
Dacă nu te urmez...
Iar acum sunt doar urma
Lăsată de pasul Tău
În sufletul meu.
Te las mormânt prăfuit de mândrie
Ce-ți întinzi hula spre poala cămașei
Primite ca zestre de la Tatăl pământului și cerului,
Adânca întristare mă cuprinde...
Că nu pot săruta mâna celui ce-mi întinde o cană
Și  un petic de pământ
Pentru care s-au luptat
Străbunii...
Mi-am găsit pacea
În inima mea
Care mă îmbracă în veșminte
Și mă hrănește cu sămânța Cuvântului
Tău Doamne
Și mă sărută cu iubirea din pleoapa Ta.

ODATĂ TE-AI PIERDUT ÎN VIAȚA MEA...

Mi-am pierdut visele...
Unde erai?
În ce barcă te aflai?
Nu mai zăresc largul
Ce-l găseam mereu în calea sufletului meu,
Mi-am pierdut zâmbetul
Ce era ca o floare pe fața mea,
Crezi că te doare?
Sau e doar ploaia
Care bate în geam
Și spală doar rătăcirea mea.
O parte din mine
Era un vis...
Dar e drum lung
Printre miriști și îndoieli
Până în zori.
O lume se naște și moare,
Doar văd cum copiii râd către soare
Cine își va pierde credința
Va pierde!
În această lume plutitoare.
Ascultă...
Ascultă...
Noi niciodată nu vom cădea!
Copiii  râd către furtuni și soare,
Nu-ți pierde credința în izbândă
Sub soare!

Am învățat...

Am învățat  că dacă lași lumea
Ca să te privească de sus,
Atunci trebuie să se aplece
Ca să te ridice...
Sau să te calce în picioare.
Aș da aripi copilului să zboare,
Dar l-aș învăța să zboare singur!
Aș asculta bătrânii
Cum plâng
Și le-aș șterge lacrima
Cu un sărut,
Pentru că știu că sunt
Precum copiii care-și caută calea
Rătăciți și bolnavi de neiubire.
Am învățat că pot visa cu ochii deschiși
În timp ce tu dormi și visezi,
Dar știu că visele mele
Se împlinesc pentru căci eu
Cred în ele!
Am învățat să dau valoare
Clipei ce se scurge,
Mai mult decât valoarea lucrurilor
Care nu pot dăinui o veșnicie.
Aș săruta trandafirii
Chiar dacă au spini și mă rănesc,
Ștergând  cu un cântec
Durerea lăsată de ei,
Mângâind  petalele cu iubirea mea.
Aș merge desculță chiar dacă toți se opresc...
Strigând în fiecare clipă,
Fiecărui om întâlnit în drumul meu
Din tot sufletul:
Vă iubesc!
Iar cereului :
Mulțumesc!

VREMEA SECERIȘULUI...

Întreabă păsările cerului
Și îți vor spune ce vrei să cunoști...
Întreabă peștii oceanului
Și te vor învăța să înoți...
Întreabă Omul și te va răni,
Întreabă-te pe tine și vei afla
Răspunsul sădit se află în inima ta!
Îl udă doar Domnul cu ploaia ,
Și îl seceră cu dreptatea Sa;
Îl face snop în calea dușmanului
Și îl treieră numai cu a Sa privire.
Îl pune în hambare în cămara Sa,
Ca să ne judece atunci când
Cuvântul va fi dezlegat și împrăștiat
În toată împărăția Sa;
În inima pasului tău...
În leagănul orfanului...
Și în lacrima mamei,
Ca o binecuvântare
A dragostei .
Dar nu uita Omule
Trecător pe pământ
De vremea când toamna
Domnul va secera
Toată holda ta,
Și va separa neghina
De pâinea Sa!

DE ZIUA TA FEMEIE...

Mama...
Iubită stea,
Floare cu petale de rouă,
Iubita...
Suflet aprins
Ce-ți dă fiori când o atingi...
Fiica...
Fragedă copilărie,
Cu vise melancolice
De star,
Sau vedetă de cinema,
Soția...
Cu o mireasmă de catifea,
Ce-ți astîmpără foamea
În,,bucătăria ta,, ...
Bunica...
Cu un strigăt al vieții
Ce vrea să plece ,,acasâ,, ...
Dar mai zâbovește ărintre noi,
Prietena...
Duceață în privire,
Ce-ți taie calea
Grăbită spre serviciu,
Ce o face doar sclavă modernă
A zilelor noastre...
Dar dintre toate femeile
Din lume,
MAMA
E îngerul tău păzitor
Străine rătăcit
În fața vitrinei cu flori...
Nu ezita,
Bate la ușă și deschide-o...
Cu o floare măcar...

REGĂSIRE ...

Au fost zile când am învățat să tac,
Au fost zile când am învățat să iubesc,
Purtând lumină în Cuvântul rază,
Primit ca o platoșă de încercare
Care m-a rănit
Dacă am rănit...
Care m-a înălțat
Dacă am înălțat...
Care m-a robit
Dacă am robit...
Care m-a defăimat
Dacă am defăimat...
Care m-a învățat
Să iubesc
Dacă nu am uitat
Să iubesc
Raza care mi-a întins
Și pâinea
Și sărutul
Și sabia
Și scutul.
Au fost zile când am învățat
Că și lacrima  care aduce plânsul
Este o descătușare
A foamei din mine
După adevăr!
Am învățat să citesc și să trăiesc
Ce s- a scris despre puterea iubirii
Care m-a ingenunchiat
Și m-a înălțat,
Dar poemul vieții mele
L-au scris
Îngerii când s-au luptat
Pentru sufletul meu
Pentru a nu mă pierde
Atunci când am căutat calea
Care duce la tine Doamne.

DOAR PENTRU TINE...

Am visat să fiu un înger
Dar demonii nu m-au lăsat...
Am visat să zbor
Dar mi-am frânt aripile în zbor.
Am visat să pot cânta...
Dar vocea m-a lăsat.
Am visat să pot fi un cocor
Să-mi desprind aripile în zbor,
Să-ți ating fruntea cu revărsarea păcii
Ce-i în inima mea,
Să-ți arăt drumul
Spre lacul lebedelor,
Dar...
O pană mi-a fost smulsă din aripa mea
Atunci când pentru inima ta
Am mai zăbovit aici pe pământ
Printre oameni
Doar pentru tine.

POȚI IUBI DOUĂ FEMEI?

Poți să iubești două femei?
Te amăgești amarnic...
Dar poți avea avea două mașini...
Dar poți avea două piscini...
Dar poți avea și două case...
Dar două femei cum poți
Tu ca să le împaci?
Cum poți tu să te împarți în două
Când te cheamă amândouă?
Dar poți avea și două telefoane!
Dar cum poți răspunde în același timp la ele
Când te sună amândouă ?
Cum poți cânta la două pianuri
Valsând oribil pe un ritm alert?
Ce nu-l vei ține niciodată
Și din acel show îndrăzneț
Și neinspirat...
Va suferi la urmă trei destine...
Cum poți tu urmări în timp util
Două spectacole
Sau filme
Pe ecrane separate?
Crezi că vei înțelege
Ceva din ele?
Ce tragică poveste
A unui suflet băntuit de ego...
Nu ai înțeles că dragostea nu-i târg?
Ea nu se împarte ca la piață în două,
Dar poți iubi două femei...
Chiar trei sau patru...
Una  e mama...
Una e fiica...
Și cealaltă sufletul pereche.
Iar dacă nu ai înțeles
Că a iubi și un harem
E un război al sufletului tău,
Căci nu vei ști
Nicicând ce să păstrezi...
Iubește una
Și ai pacea sufletului tău.
Iubite om
Iubite!

CĂDEM CA SĂ NE RIDICĂM...

Crezi că viața ta
Se măsoară în ani?
Eu cred că se măsoară
În puterea sufletului!
Crezi că e târziu azi să faci
Ce îți dorești mâine?
Nu e târziu niciodată!
Ce ai nevoie se află în tine,
Află doar cum poți să scoți comoara
La suprafața sufletului tău !
Muncește sădind semințe
Ce mâine vor deveni vlăstari
Iar poimâine vor da roade.
Secretul succesului nu e
În a păcăli lumea!
Crede în visele tale
Și ele vor deveni realitate.
Uneori cădem
Ca să învățăm să ne ridicăm.

SĂRBĂTOAREA SUFLETULUI...

Sărbătoarea sufletului
Este tot iubirea!
Dacă accepți totul
Bilanțul se dă în lecții!
Chiar dacă mi-am pus
Sufletul
Pe hârtie
Și am lăsat
Cartea vieții să fie vie...
Sunt scenaristul vieții mele
Prin Dumnezeu regizor
Înțelept!
Ce mă învață ca să iau decizii
Pentru mine
Și -mi ia povara din pasul meu
Mă învață ce-i iubirea pentru lume
Ce-i sărbătoarea sufletului
Ca o mireasmă de mătase
Broderie diamant.

VOCEA SUFLETULUI...

Dacă faci liniște
Și asculți
Vocea sufletului
Ea vine ca  o apă...
Ce vine tot la tine...
Din tine!
Să nu crezi că vine
Din  afara ta!
Sămânța este sufletul ce stă de vorbă cu tine,
Prin mine...
Dar de fapt
Tu vorbești cu tine
Prin mine!
Dar totul vine de la Dumnezeu
Răspunsul tău...
Îl ai prin mine.
Nu te mai împiedica
Prin labirintuiri dese
El știe ce te doare...
Că ești într-un impas.
Te simți chiar fără vlagă
Te -ntrebi de ce trăiești?
El știe să te ajute!
Dar cere-i!
Ce stai  și speri?
El vine într-o clipă
Îți ia povara ta,
Și căutarea ta
Sfârșit ea va lua.
Pasul ce trebuie să-l faci
Acum...
Nu mâine...
Sau poimâine!
E pasul tău spre tine
Iertare
Se numește
Da...
Totul începe cu tine.
Învață să te ierți
Căci tu ai probleme
Cu tine!
Nu implica pe nimeni.
Încearcă să te ierți
Pentru că te-ai rătăcit  pe drum
Pentru răzvrătirea ta.
De ce te autopedepsești?
Permite-ți să te ierți!
Trăiește acest miracol
Sub ochii tăi...
Nu  vezi că a venit momentul
Ca să zâmbești...
Să ai încredere în tine?
Cineva sus chiar te iubește!
Simte-ți doar visul
Realitate!

CHEIA VIEȚII...

Cheia vieții
Ce o caută toți înțelepții...
Scoasă din pântecul Timpului
Trimisă de marele foc
Arătându-ți calea
Spre nemurire
Dacă respecți taina Morții
Ce naște taina Vieții!
Botezul ce îl primești
În Templul luminii
Salvat de furia apelor.
Suntem copiii  soarelui
Mesageri ai razelor de lut...
Ridicați doar ochii spre lumină,
În timp veți deveni una cu ea...
Devenind asemenea
Maestrului...
Azi ...
Iar mâine una cu Maestrul
Și totuși una
Cu Tatăl.

CHEIA ÎNȚELEPCIUNII...

Prietene să nu taci
Când se vorbește despre rău,
Căci Adevărul este mantia
Ca raza soarelui lumina.
Iar de ai sfat și învățături de pe  la alții...
S-asculți corect ce  este informație
Tu primește-o!
Căci dacă frica
E candela ce  ți se aprinde...
E legământul ei cu întunericul
Din tine...
Urmează-ți pașii
Prin îndemnul inimii ce  o simți
Iar dacă poți
Tu fă mai mult decât  ți se va cere...
Iar dacă drumul tău te-a rătăcit prin cotituri
Și halte multe
Fa ca iubirea să fie totul pentru tine...
Tăcerea este arta
Ce câștigă bătălii...
Omule ești unic foc
Ce arzi în noapte
Ce nu ești stins de valul nopții...
De-a lungul timpului
Lumina a fost ascunsă!
Trezește-te și fii doar înțelept!
Misterul vieții călător prin stele,
Coboară-ncet...
Din sălile din Templu
Ca să-ți aducă
Viața ce-i ascunsă
În inimi și în cuget...
Nu mai trăi în întuneric
Ascuns de propria Ta
Lumină!
Omule...
Doar...

ÎNVAȚĂ SĂ TE ROGI...

Dacă lași mintea să țese labirinturi...
În liniștea dintre furtuni și ape
Omule...
Ești chiar departe de Mine!
Te pierzi doar în propria
Țesătură...
Iar dacă lași iubirea
Din inima Ta...
Chiar dacă vântul
Se întețește afară,
Gândul își găsește drumul
Către Dumnezeu.
Oprește-te doar zilnic din griji...
Din frământări
Și neiertări,
Dă-ți voie să-l găsești
Pe Dumnezeu  în Tine,
Să-i auzi doar chemarea
În astă lume beată.
Poți trăi o viață
Căutându-l unde nu trebuie...
Doar în afara Ta.
Să obosești în rătăcire
Când te opui iubirii
Grăbindu-te prin gară
Nelăsând doar viața
Să curgă lin...
De la Dumnezeu..
Lăsându-l doar pe El
Să -și facă doar lucrarea
Prin tine sau prin mine...
Căutând doar Tăcerea
În Rugăciunea
Ta.

CUVÂNTUL...

Doar un cuvânt
De multe ori aștepți
Ca el fiind darul ce vine de la Domnul,
Având puterea
Să te înalțe...
Sau...
Să te distrugă pe vecie!
La început
A fost Cuvântul!
Și el era la Dumnezeu
Dar din iubire
De semen și pentru lume
Ni l-a lăsat ca sabie...
Sau pansament pe rană.
E o putere să-l înțelegi,
Să te exprimi
În literă de lege.
E o unealtă
O scânteie ce străbate lumi!
E poartă între vis...
E raiul...
Iadul...
E și blestem de îl folosești
În rău.
Ne împrăștiem păreri...
Emoții otrăvite...
Să umplem pâlnia cu invidie
Sau să urâm ce avem .
E și prețios
Puternic
E și armonie!
Îl folosim să ducem un război
Sau pace
Printre noi.
E armă ce distruge
Fără urme...
Sau e balsam
Iubire...
E dragoste de om.
E prelungirea sufletului
De copil  din noi.
Te ruinează
Sau te înalță sus la Dumnezeu!
E o magie în lume
Sau..
Mustește în bârfă
 îți rupe sau distruge
Sufletul
Ostenit de drum.
Să învățăm căci gândul e
Un cuvânt ce nu-i rostit
Acum...
El nu cunoaște moartea
Își cere doar rostirea...
Depinde doar de noi
Cum vrem să-l folosim...
Căci prin iubire
E doar Dumnezeu
În suflet
Ca o carte de vizită
Într-un văzduh tot
La Dumnezeu.

PĂSĂRI RĂTĂCITE...

Păsările care nu mai pot zbura
Uită că sunt păsări!
Oamenii care nu pot merge
Uită că au picioare...
Iarăși Tu dacă uiți să mai iubești
Nu-ți mai cresc aripi
Piciorele tale rămân desculțe
În așternutul fără  de verdeață.
Nu uita suflete iubirea
Ce este hrană pentru Tine,
Hrănindu-ți cugetul...
Iar păinea corpul.
Pescar ce-ți întinzi plasa
În vadul cristalin,
Dă-mi doar liniștea apei
Să-mi spele cugetul obosit
De trecerea Ta printre oameni...
Doamne!

SUNTEM CE AM GÂNDIT DOAR IERI...

Cuvinte ce pot  să doară,
Cuvinte ce  pot fi săbii,
Acum nu ne mai rănim cu gloanțe...
Cu gânduri, vorbe,bârfe, fapte...
Iar dacă  ne cade pălăria...

O scuturăm de praf,
Și o luăm înapoi...
Parcă nimic nu s-ar fi întâmplat!
Te  împiedici...
Cazi...
Și te ridici!
Mai dai cu capul de pragul de sus,
Apoi te uiți în jos...
Și îl vezi  și pe acela.
Dar viața este mult mai amplă,
Necazul unora ne doare...
Sau...
Trecem nepăsători pe lângă el.
Greșelile noastre poate nu se schimbă
Sau...
Uneori poți ucide cu o privire
Lăsată pe furiș...
Prietenii care credeam că sunt perle
Ne rănesc,
Mai lovim cu pumnii...
Cu vorbe...
Și cu fapte.
Lacrimile ne devin prietene,
Ne mai lingem câte o rană
Trădați în fața măștii.
Se ceartă toată lumea
Dar ce puțini se iartă.
De ce nu am învăța ce e iubirea!
Pune doar piciorul tău pe frână...
Oprește-te din zbucium
Repară ce mai poți!
Acceptă lecția vieții.
Iar dacă ochii mei văd altfel
Prin ochii tăi destinul
E pentru că ei se uită neîncetat la cer...
Și niciodată nu ating pământul.
De ce să sfidezi lumea
Cu un cuvânt...
Mai bine cu un zâmbet,
Sau cu un sărut!
Iubirea naște viață!
Ea vindecă
Ea iartă.
Unește voci în lume,
Dar nu uita...
Astăzi ești doar
Ce ai gândit ieri!
Cotfas Doina

SUFLET RĂVĂȘIT...

Aproape-mi ești...
Dar ce departe...
Te-ascunzi și te cufunzi
În taina Ta.
Îți rupi tu firul roșu de mătase
Ce l-am croit cu gândul
Printre file.
Și te-am găsit
Regină-ntr-un castel
Dar zidurile-s reci
Clădite până sus.
Nu simți tu oare că nu ai aer?
Nu simți cum te sufoci?
Degeaba fugi de lume...
Să-ți pierzi
Tăcerea în distanțe!
Ești bibelou pe scenă...
Ești suflet ostenit!
Încerci să dai lumină...
Te zbați ca un vâslaș,
Dar apele sunt reci
Adânci și ntunecate,
La vâsla ta în noapte
Vâslaș ești ca și mort...
Căci vâsla noastră-i grea!
Te trage în jos în grote,
Lumină rătăcită
Văslaș e doar Dumnezeu!
Dă-i vâsla lui să o țină!
Nu ești Tu Prometeu!
Și atunci cămașa vieții
Ușoară-ți va părea...
Dărâmă-ți zidul
În care te-ai zidit de lume,
Acum doar Tu primești
Doar ce ai semănat!

ÎN PASUL MEU...

Sunt sol în lanțuri
Ce mi-am rupt zăgazul.
Sunt sol venit în aripi de iubire!
Sunt lacrimă și zâmbet
Dezbrâcat de nemurire!
Căci eu sădesc semințe în calea Ta,
Luate de la Tatăl meu iubit.
Îl rog cu lacrimă să-ți ude doar grădina sufletului Tău,
Ca să ai roade toamna.
În pasul meu
Eu mă îmbrac în  umbra stăpânului luminii,
Cu scutul binelui,
A adevărului armură,
Cu platoșă de foc
Cu încălțări de duh
Și bat la vasul Tău
Cârmaci fiind doar Dumnezeu...
Să-ți amintesc de veghe...
Să-ți amintesc de rugă...
Să-ți amintesc că vine...
Lumina printre noi.
Ca să-i deschidem ușa
Să ne spălăm noi fața...
Ca să-i simțim iubirea,
Venirii printre noi.
Căci suntem fii ai păcii
Ce îi slujim iubirii,
Căci sunem torțe alese
Să luminăm în case...
Căci suntem din iubire!
Iubire dăruim!
Iubirea ne îmbracă în broderie pură,
Mătase în veșmânt!
Căci chipul cel cioplit
Din lut și apă vie,
Își rupe doar robia
Prin jertja lui Isus.
Sunem cunună lucrată
Din har și bogăție,
Să nu ne împiedicăm
În gânduri negândite...
În fapte neîmplinite...
În jurăminte false...
Să chibzuim în bine
La vrednicia sfântă,
La dragostea de Tată
Și dragostea de Om!

SIMFONIA ALBASTRĂ...

Pășesc prin tunelul Timpului
Prin lumina ce pâlpâie
Și sărută ceara ...
Dansul libelulei
Se pierde în apa de mister
Ca o revărsare a
Clipei,
Dansez...
Dansez...
Eu...
Tu...
Și măiestria cerului
Popas în colivia gândurilor ce se cern
Printre foșnete...
Albastră zare,
Călimară?
Apă?
Sau sunt doar ochii tăi de dincolo de Timp
Ce-mi sărută glasul
Ca o simfonie albastră.
Ce se cere doar cântată.

IUBESC IUBIREA...

Iubesc iubirea ce îi la poarta mea,
Iubesc chemarea zorilor în viață,
Iubesc botezul așternut la căpătâiul santinelelor de porți,
Pecetea am primit-o azi pe frunte...
Când mi s-a șters tot mirul umezit
De lacrimi
Căci am cerut
Iubire să-ți cunosc festinul
Ca să te port în suflet
Ca pe o cămașă sfântă,
Căci te-am brodat cu nopți
Și nopți ...
De-a mea chemare,
Am vrut să te răpesc în colivia
Spartă de cuvinte...
Să te îngrop
Dar ușa ei...
Deschisă larg se vrea
Spre lume!
Dar ți-am dat drumul
Ca să pleci...
Și să te-ntorci din nou la mine,
Căci bumerangul vieții
Mă învață
Ca să dau...
Să dau iubire multă...
Să primesc iubire...
Să dăruiesc o picătură
Din lumina mea,
Ca să primesc din sfere înalte
Tot iubirea
Ce îi Dumnezeu iubire
Acum în casa mea.
La școala vieții sfântă
Am vrut să copiez
Dar n-am găsit cuvinte
Să pot orna caiete...
Așa că am învățat
Și-am învățat mereu...
Că școala vieții noastre
E tot iubirea
Iubire...
Iubite om.

TABLOU MINUNAT...

Am spartcălimara cu culori
Din locul dintre stele...
Acum coboară calm din Țara dragostei
Loc plin de armonie...
Și se cer libere să joace pe o pânză albă întinsă!
Natura ne vorbește prin emoții doar...
Albastru..are glasul ei suav,
Verdele...ca o perdea de iarbă printre flori,
Galbenul...înțelepciune printre rânduri,
Portocaliul...cu arome de mult soare,
Roșu...cu apusul său,ce ticăie în inimi,
Iar violetul este doar miracolul cu zâne din povești,
Albul și negru...ca un fum adus de întuneric sau lumină,
Iar dacă te joci un pic cu pensule,
Culorile devin doar dâre fermecate
Pentru că roșul se transformă în violet
Dacă adaugi negru...
Griul ...dacă amesteci alb cu negru,
îar glasul simfoniei ochilor ce mângâie doar armonia
Pensulei...
Ce-i mare dirijor doar Dumnezeu!

ASCULTĂ...

Ascultă șoaptele ce-ți răsar în cale,
Ca un strigăt în întunericul Templului Tău
Spărgându-ți în mii de cioburi fereastra
Dintre întuneric și lumină!
Ascultă-ți glasul inimii
Fără a te împotrivi cursului
Apei spre marea de iubire!
Ascltă-ți tăcerea de iubire...
Ascultă fără de cuvinte
Ce-i vocea sufletului
Chinuit de neputințe!
Ascultă-ți chemarea sufletului
Spre orologiul Timpului Acum!
Ascultă cum lacătele cad zdrobite
La picioarele castelului pustiu
Al necredinței!
Dar mai întâi de toate
Pregătește-te să-ți primești botezul sufletului
Prin iubire!

TĂCEREA...

În viață să strălucești în interiorul Tău
În Tăcerea Ta
În propria Ta oglindă,
De aceea învață și să taci
Căci Tăcerea este un răspuns
Pentru urechea sufletului
Obosit de Drum!
Învăță să asculți
Fără cuvinte uneori...
Căci sufletul are ferestre
Ce le deschide
Doar Iubirea...
Și din Tăcerea sa
Ne spune...
Ai încredere în mine
Prin Tine doar!
Știu bine ce am de făcut
Asculțând bucuria ce dansează
Dansul fără pași...
Dansul Tăcerii
Prin iubire...
Învață Tăcerea
Care este dirijorul liniștei...
Ascultă...
Tăcerea...

TIMPUL...

Tu treci prin Timp
Fără ca să observi
Că Timpul stă pe loc...
Tu ești doar cel care creezi iluzia
,,Trecerii Timpului,,
Trecând prin singurul moment
Care există!
Trăiește clipa
Ca o bucurie mare!
Trăiește -o cu o fericire!
De ești sărac
Tu ești bogat...
De ești bogat
Poți deveni sărac...
Sărac cu clipa dăruirii!
Bogat cu dragostea ce o dai.
Rămâi doar Tu...
Sărac...
Bogat...
Depinde cum te legi la fapte
Sau în trăiri,
Deci fi bogat în clipe
De tandrețe,
Sărac în clipe de uitare,
Dar în lumină
Toți suntem,
Bogați în viața Sinelui etern,
Trăiește Clipa
Ce îi o bucurie,
Dar nu uita
Tu treci prin Timp
Căci Timpul stă pe loc
Nu trece...
Tu ești doar cel ce faci călătoria!
Că viața este unică
Prin felul ei
E ca un fulg de nea
Ce nu sunt două la un fel,
Iar când zbaterea va lua sfârșit
Că v-ați zbătut pentru nimic
Te vei trezi la timp?
Să schimbi macazul
Și să descoperi cine ești de fapt?

CĂRAREA SPRE TINE...

L-ai întâlnit pe Domnul
La tot pasul,
Fără să-ți dai seama
De acest fapt măreț!
L-ai întâlnit în oameni de pe stradă,
În tot ceea ce te înconjoară!
Nu trebuie să mori să-l vezi!
Nu trebuie să treci dincolo!
Ca să-ți apară pe un tron măreț,
Cu slujitori divini și sfinți!
E aici!
Cu tine...
Uită-te în Tine...
În fulgul de zăpadă care cade,
Ce-i o splendoare pentru ochii Tăi!
Un răsărit ce îi  doar respirația sa.
Iar valurile mării...
Sunt clipe care curg
Dintr-un pocal Graal
Aici doar pentru Tine!
Deschide-ți inima
Și lasă pescărușii
S-atingă țărmul Tău
Prin aripă de înger
Ce îi foșnet printre clipe
Ce a zburat din Turnul Vieții
Pentru a săruta doar pasul
Pe un nisip fierbinte
Al gândurilor triste...
Mister flămând de vise...
Lumina e în voi!

CLIPA TIMPULUI...

Trăiesc să înfrunt prin Tine
Clipa ce se scurge
Liberă ...
Din închisoarea Templului asuns...
Fiind creatorul ce-mi desfac aripile
Să zbor prin clipe
Și prin gânduri...
Să mă unesc cu dragostea de oameni!
Sunt cale ce o străbat printre nămeți și ape...
Sunt uneori desculță printre oameni,
Dar caut sensuri noi a dezlega  misterul,
Îl caut doar pe Domnul
Și mă uimesc
Că îi prea aproape,
Ca să întind doar mâna?
Că îi prea departe...
Dacă nu mai cred în mine...
Sunt prinsă doar în mreje
Ca un pește pe uscat...
Căci apa vieții a secat?
Sunt prea aproape de Acel ce Este...
Și prea departe de ai mei din casă!
Sunt bucurie
Chiar dacă mi-e foame...
Sunt fericire
Chiar dacă sunt goală...
Sunt singură
În barca ce-i vâslaș
Doar cerul!
Sunt mesagerul
Ce are mesaj în Timp,
Ce a  scris pe o coală
Gălbenită de uitare,
Că ai să uiți...
Că nu contează cine sunt!
Dar nu uita mesajul!
Dumnezeu este la masa Ta
Prin fapta Ta...
Nu îl mai alunga...

SHIMBAREA...

Schimbarea Ta,
Nu ca o povară să-ți fie...
Lasă doar ca provocarea
Semn să-ți fie!
Fă deci schimbarea și
Recâștigă-te pe Tine!
Meriți acest premiu
Nu amâna pe mâine!
Nu vezi în lume
Câte au început?
Nu vezi tu lupta pentru suflete
Se dă în culise
Se dă pe-ascuns!
Schimbarea a și început!
Balastul adunat se năruie
Sub lopata Timpului...
Tu lasă doar cărăușul
Să îl ducă de la Tine,
Nu te mai împotrivi
Atâta..
Nu te răzbi cu vremea
Căci dragostea învinge!
Căci dragostea unește porți
Ce s-au închis de ură
Și așteaptă răzbunarea,
Dar Tu slujbaș al păcii
Nu îți uita chemarea
Căci Domnul stă și așteaptă
O faptă de la Tine
Balanța se înclină
Nu o mai zădărnicii
Deschide-te spre viață
Iubește arma păcii
Și atunci lumina Lumii
Va răsări în voi!
Iubește
Iar iubește...
Pacea fie cu voi!

AM ALES...

Am ales ce vreau să fiu
La un moment dat!
Ne-am creeat prigonind prin porțile
Păzite de dragonii civilizației.
Pentru o clipă am crezut că suntem zei...
Că suferința este semnul
Pe care îți verși frustările
Gândurilor și neajunsurile.
Tragi cortina
Închizi doar ușa
Și te ascunzi în Turnul Babel
Unde poți accepta un adevăr.
Dragostea lui Dumnezeu chiar există!
Foloste  orice vine de la El!
Alege doar Iubirea.

PLUTIRE...

Plutesc între versuri line,
Sunete din dansul sferelor înalte,
Vibrații de lumină
Culori și bucurie.
Îmi culc capul
Pe mâna Ta Doamne...
Îmi odihnesc doar trecerea mea,
Căci săbii mă doboară,
Cuvintele celor ce mă robesc.
Acei ce -mi văd valoarea
În bancnote colorate....
Sau epoleți pe umeri...
Cămara mea
Mi-au spart-o...
Au tot furat din ea...
Au tras cu zaruri viața-mi
Au spart în cioburi vise...
Dar sunt mic copil al lumii...
Se împiedică de el?
Să-mi strice drumul dat...
Ce Tată?
Mă lași acum la greu?
Ajung în urma Ta...
Te strig...
Să nu mă lași...
Dar o lumină vie
Coboară acum din Stea...
Un sfeșnic cu trei brațe
Îl văd cum mă ridică
Așteaptă doar chemarea
Să -mi spulbere prigoana,
Mă lasă ca să trec
Prin porțile înalte
Mă iau de mână îndată,
Deschid uși ruginite...
Aprind torțe de foc
Semințe vlăguite,
Mă duc în sala Mare
Cu o viteză mare,
Să-mi spună cine sunt
Să-mi dea răvaș de Sus
Că lumea noastră-i mică
O poți vedea de Sus
Un bulgăre scăpat ce -l ține
Doar dragostea...
Că noi am cam uitat
Cine ne este împărat!
Am mai primit zăgaz...
În frunze măsurat
Să ne oprim nițel
În a mai face rău...
Pământul a obosit
Nu știm să-l mai iubim!
Apele au secat
Că nu le-am curățat,
Pădurile acum plâng
Că noi le-am defrișat,
Vlăstare-am omorât
De fice și de fii,
Acum...
Plutim în sânge...
De gânduri și de fapte..
Oprește-te ...
Gândește-te doar Bine...
Tu ce semință vrei să uzi?

IUBIRE CĂTRE TINE...

Nu uita că hrana sufletului
E tot iubirea!
Suntem baloane de săpun
Ce ne spargem prin
Neiubire...
Sau neiertare...
Sunt suflet ce mă chinui să mă ascund
În Poarta dintre ani
Zămislind chemarea către Tine!
Cum ai putea să-mi înțelegi iubirea
Tu lume?
Cum ai putea să mă vezi dezbrăcată de iubire?
Cum ai putea să lași clipa
Să dispară în negura
Singurătății?
Acum harta își deschide Drumul dorit,
Acum porțile se deschid
Pentru a rupe durerea,
Călăuze rătăcite
Care vindecați cu dragoste și lumină,
Sfeșnicul de neiertări
Te cheamă acum la masa
Rotundă!
Te cheamă să te dezlege de neîncredeare și
Neiubire...
Primește acum în noul an iubirea Mea
Lume!