A TOAMNEI DOR...

Ploaia mângâie pământul
Răcorind prin lacrimi visele zdrobite
Căutând să spele taina
Ce era ascunsă
Ca într-un vals al cugetului tău rănit.
O aripă de vânt din zare lin coboară
Printre frunze printre flori,
Fremătând marea iubire.
A toamnei dor mă caută să îmi spele așternutul
Cu lacrimi de tristețe că am să uit
Pecetea ce mi-a dat-o asfințitul.
De dorul clipelor pribege printre nori.
Căci dacă voi pleca din lumea asta,
Cuvintele rămân în urma mea
Și taina dorului ce îi stins de ploaie acum
Te mângâie pe pleoape
Cât pentru un veac.
Căci ai să vezi ce nu ai văzut nicicând.
Căci ai să auzi ce nu ai auzit vreodată.
Iubirea naște pace pe pământ.
Iubirea naște dor și spulberă bariera timpului
De acum.

AM UITAT DE CLIPE...

Am uitat de clipe,
Am uitat de clipa ce aduce dor,
Pentru că m-ai vrăjit cu sunetul vioarei tale.
Vreau să fug de mine,
Vreau să fug...
Dar pașii nu mai vor să mă asculte.
Nu pot face nici o mișcare,
Căci ceva mă ține țintuită...
Poate dorul de Tine Doamne?
Simt cum mă ard visele
Ce nu mi le-am împlinit...
Poate plânsul de copil care nu mă lasă
Să îmi întind aripile și să zbor Acasă,
Poate tu Omule...
Care mă pui pe gânduri,
Că nu am reușit să te iau de mână
În drumul meu,
Căci m-am pierdut între mormane
De facturi și impozite.
Poate tu mamă,
Care încă nu vrei să plec înaintea ta
Căci ți-aș frânge inima,
Poate tu tată,
Căci te văd bătrân și  fără vlagă.
Poate tu soro,
Dar și tu ai drumul tău.
Chiar dacă cineva îmi întinde o mână de dincolo de cer...
Îi spun încă să mai aștepte,
Căci mai am multe poveri
Și neputințe aici pe pământ de dus.
Atunci când prietenii credam că îi am alături
La un colț i-am văzut cum se pierdeau,
Pentru că pasul meu
Nu poate să stea pe loc...
Să doarmă.
Până când nu îmi scriu ceaslovul.

SCRISOARE CĂTRE DUMNEZEU....

Doamne dă-mi din liniștea Ta
Să îmi spele inima mea.
Doamne dă-mi din dragostea Ta
Să o pot duce spre casa mea.
Doamne dă-mi din bucuria Ta
Să îmi amintesc veșnic că
Tu ești Acel ce este veșnic pe pământ și în cer.
Veșnic în sufletul meu,
Veșnic în casa mea,
Veșnic în inima mea.
Doamne atunci când cad
Ia-mă de mână și trece-mă Iordanul
Și nu mă lăsa să mă înec Doamne!
Ai făcut atâtea minuni în viața mea,
Dar cea mai mare minune
Este scânteia ce mi-ai suflat-o în inimă
Fiind viața mea,
Îți mulțumesc.

MI-AM ÎMBRĂCAT SUFLETUL DE SĂRBĂTOARE....

Mi-am îmbrăcat sufletul de sărbătoare,
Pacea coboară încet...
Înserarea nici nu o mai observi.
Uiți că trăiești...
Îngerii sunt printre oameni.
Le simți doar atingerea aripilor
Care te sărută din zbor
Cu revărsrea iubirii
Care îți brodează veșmintele cu bucurie.
Am primit Cuvântul într-un ceaslov
Ce îți poartă chipul,
Și ți l-am pus la picioare.
Acum stau tăcută și aștept,
Aștept...
Aștept,
Calea să mi-o arăți,
Perdeaua să mi-o risipești de pe genele
Picate în adormire.
Spune-mi ce să fac?
Spune-mi la ce ușă să bat?
Care este ușa care o pot deschide
Cu cheia primită de la Tine?
Murmurul înserării mă ceartă ușor
Că mă grăbesc adesea:
-Răbdare...
-Răbdare...
-Nu te grăbi!
-Bucură-te de așteptare doar...
Calea e deschisă,
Dar nu o vezi pentru că ea trebuie doar simțită.
Toată grija cea lumească...
Leapăd-o!
Și lasă-te purtată de iubire,
Sol îmbrăcat în nerăbdare
Îmbracă-ți sufletul de sărbătoare.
Până și sămânța pusă în pământ are nevoie
De iubire...
Nu numai de apă!

M-AM LEPĂDAT DE TRECUT....

M-am lepădat de zdrențele trecutului.
M-am lepădat de tot
Ce m-a rănit căndva.
M-am lepădat deveșmintele rupte ale îndoielilor.
M-am lepădat de tot ce mă trăgea în jos.
Dar de un singur lucru nu m-am lepădat.
De iubirea ta Doamne
Care mi-a dat din roua înțelepciunii
Strop cu strop...
Adunând din picături un izvor nesecat
De bucurie și de pace.

BUCURIE...

Am așteptat de mult această clipă
Să îmi mângâie cugetul.
M-am așezat pe o bancă
Și mi-am răscolit geanta cu amintiri
Și te-am găsit iubire!
Stăteai ghemuită printre file.
Ai alunecat doar la un pas de drumul meu.
Te-am luat de mînă
Și am dansat împreună
Regăsirea în bucurie.

FORME....

Timpul s-a jucat cu clipa,
Clipa s-a jucat cu secundele,
Iar veacul  e la un pas printre clipele
Ce le-a adunat grăbită în traista uitării.
Au început să îmi crească aripi de atîta
Zbor prin timp.
Au început să mă doară pașii printre rănduri
Și atunci...
Am brodat simfonii cu găndul
Și am căutat solfegiul iubirii.
Chiar dacă nu am voce
Și nu m-am născut artist
Clipa m-a ales și mi-a șoptit solfegiul
Scris pentru tine
Cernut din nori peste timp.

LA UN PAS DE SĂRUTUL CERULUI....

Am fost la un pas de sărutul cerului.
Am fost la granița dintre întuneric și lumină.
Am fost între zbucium și visare.
Am fost în întuneric,
Până te-am cunoscut pe tine Doamne.
Tu care mi-ai arătat calea
Chiar dacă pașii mei s-au împiedicat din drum,
Chiar dacă foșnetul vieții m-a robit.
Sărutul clipei ce a coborât din lacrima cerului
A adunat marea de Cuvinte,
Ce le-am purtat din abis în largul vieții.
La fiecare pas ce îl fac chiar dacă mai alunec
Și mă împiedic obosită de atâtea pietre
Adunate pe care nu uit să le las în urmă,
Nu te uit Doamne.
Mi-a fost teamă să arunc povara în mare
Ca să nu le uit cumva și să simt că sunt prea ușoară.
Am zăbovit prea mult într-un loc
Pentru că m-au tras înapoi gândurile.
Dar acum în sfârșit sunt liberă.
Simt că trăiesc,
Simt cum îmi cresc aripi.
Simt cum pot zbura la un pas de așternutul tău.
Îmi cresc mlădițe despicate din lutul luminii.
Privesc doar la mine cum am fost ieri
Și la cine sunt Acum.
Și nu mă mai recunosc.
Ce orbi suntem cîteodată...
Ne înpiedicăm în lacrimile noastre
Și așteptăm salvatori
Să vină să ne șteargă cu un  surâs întristarea.
Pescăruși ce au învățat ce îi zborul.
Pescărușii sărută doar roua cu aripile lor
Dar zboară....
Pribegi sunt ei printre clipe și nu obosesc.
Căci timpul clădește destine.
Pribegi suntem în întuneric
Și nu găsim poarta ce duce la tine Doamne.
Dacă am învăța din scurgerea vremii
Sau din muzica sferelor
Măcar un vers,
Am cînta veșnic:
Te iubesc...
Te iubesc...
Te iubesc clipă!
Te iubesc omule!
Orologiul bate clipa,
Clipa bate destinul,
Iar tu pribeag ce nu te oprești
De frică să nu pierzi timpul...
Omule ești ca pierdut
Căci timpul nu trece,
El stă veșnic pe loc.
Doar tu alergi prin el
Ca într-un maraton al vieții.
Carusel pierdut
Care își caută podul care duce dincolo.
Dincolo de zare
Unde timpul și-a cântat doar partitura.
Tu ești doar copilul care îl ți încătușat în haina ta de lut.
Privește doar spre vârful muntelui.
Privește doar la ceața care se ridică.
Ea nu își caută drumul.
Ea se lasă doar purtată .
Trăiește clipa.
Trăiește iubirea.
Trăiește pribegimea
Ce te-a scos din peștera
Care te-a ținut prizonier o viață.
Simte că trăiești,
Chiar dacă crucea ta
Ți se pare prea grea.
Crezi că a vecinului este mai ușoară?
Crezi că te duce mai în lumină?
Crucea ta este iubirea.
Călător nebun,
Nebun de neiubire.
Călător ce îți cresc aripi dacă te abandonezi
În brațele lui Dumnezeu.
Am clădit vise care ieri erau sculptate
În peștera minții,
Dar azi simt cum s-au spulberat.
Cum le-am lăsat în urmă
Pentru că au apărut altele
Care mi-au dat aripi
Spre tine Dumnezeul meu.
Te iubesc.

POPAS PRINTRE FILE...

O filă rătăcită
Se întoarce din ceaslov.
O filă ce se cere
Citită printre rânduri.
O filă dintr-un decor....
Sau...
O carte într-o bibliotecă prăfuită doar,
Ce va sfida și timpul.
Pentru Clipa de Acum.
Nu are rafturi
Ci biblioteci virtuale,
Unde dor ea ,
Fila se răsfoiește prin internet,
Sau telefonul tău mobil....
Străine....
Rătăcit printre cuvinte,
Chiar crezi că va conta contextul
În care răsfoiești tu fila?
Mizează doar pe conținut!

Medjugorje

Pelerini tăcuți pierduți în rugăciune,
Noi pornim cu dor
Acolo unde cerul sărută pământul,
Unde pasul tău desculț atinge pietrele
Ce duc în vârful muntelui Mariei mamă.
Pelerini ce poartă povara grijilor
Descătușate și pierdute
Ca într-un dans  pierdut al Sinelui Divin.