DE ZIUA MEA....

Din universul iubirii
A răsărit o stea.
E steaua mea ce are mai mult decât o jumătate de veac.
O filă ce se scrie
Cu versuri din altă lume
Flămândă de așteptare
La cumpăna iubirii.
O poartă se deschide
Mă cheamă spre întreg
Dar...
Pecetea astei lumi
Mă ține ferecată,
Să duc flacăra iubirii
Departe în patru zări
Prin rapsodia culorilor
Și a Cuvântului dor.
Să netezesc destine
Cu dragoste din cer,
Să fiu ostaș cu pana
Să iscusesc cuvinte
Ce vor rupe zăgazul
Al inimilor închise
Să duc solia păcii
Și a dragostei de om.

IUBIRE PLUTITOARE...

Îi mulțumesc cerului zilnic
Pentru cine sunt.
Pentru harul și dragostea pe care mi-a dat-o.
Doar Dumnezeu îmi cunoaște cel mai bine inima,
Restul nu mai conteză pentru mine.
Pescarul de vise m-a prins în mreaja sa
Ca o lacrimă cernută pe o geană.
Alintă-mă doar cu picătura ta din cer,
Plimbă-mă prin corabia vieții,
Îmrumută-te de la mine cu visare,
Îmbracă-te cu trupul meu
Care te strigă ca un ecou,
Zidește-mă în colivia  ta
Ca să nu mă pierzi
Iar casa sa să ne fie adăpost
Pentru tristețile lungi ale iernii.
Închină-te în rugăciune
Ca o pribegie a cântecului,
Îmbracă-mă cu gândul și cu aripa îngerilor
Și fă să strălucească ca un foc iubirea mea.
Renaște-mă în alte dimensiuni
Unde constelațiile gem în tăcere
Iar drumurile invizibile
Sunt brăzdate cu stele și muzica sferelor.

AȘ VREA.....

Aș vrea să pot alunga tristețea...
Singurătatea și neputința.
Aș vrea să dau din iubirea mea să vă ajungă
Pentru tot restul zilelor,
Aș vrea să ajut să vă descoperiți 
Ca să aflați cine sunteți cu adevărat.
Aș vrea să fie fericire la fiecare pas...
Aș vrea să fiu ca o respirație
La un pas de inima ta
Să îți șterg lacrima
Care te-a ținut prizonier întemplul clădit
De iubirea lui Dumnezeu.
Dar o locrimă mă trădează că
Din tot ce aș vrea nu pot decât să mă rog
Pentru inima ta.

AM ALES IUBIREA...

Am ales iubirea
Ca un bibelou de porțelan.
Am ales durerea
Pentru a ajunge la lumină.
Am ales jertfa
Pentru a iubi mai mult misterul.
Te-am ales pe Tine Omule...
Pentru a merge împreună
La Dumnezeu de mînă,
Chiar dacă calea e grea și alunecoasă
Am găsit cheia
Am găsit ușa
Care duce spre Tine
Prin iubire.
Doamne.

AM UCIS POEZIA....

Copil fiind am ucis în mine poezia,
De dragul banilor și casei laolaltă,
Lăsându-mă purtată
Pe un puzzle ce se rotea în labirinturi,
Ce nu avea ieșire
Când cerul cernea prin mine
Prin porțile cerești
O simfonie de cuvinte.
Dar...
Eu mă rugam să plece
Cuvintele îndărăt,
Că mă vedeam nebună,
De lume răstignită,
Că ce o să zică ea
Căci eu copil cuminte
Vorbesc din altă lume,
Cuvinte ca din basme
De îngeri adunate
Ce vor să fie scrise
Într-un ceaslov imens
Ca să le audă lumea
De a utat de ea,
Iubirea regăsită,
Iubirea prăfuită,
Uitată și ucisă
De oameni pe pământ.
Dar ea nu are vrajbă
Și stă nu pe un condei...
Ea vrea să intre în case ,
În suflete
În inimi,
Ea este printre noi.
Acum că m-am trezit...
Nu mai las să îmi fie ucisă
Poezia.

DUREREA LACRIMEI....

O lacrimă din simfonia cerului
Se cerne pentru a sparge ușa durerii
Chiar dacă te mai oprești
La un pas de intersecția dintre durere și bucurie
Căzut în abisul ce își caută
Umbrela căci:
Plouă...
Plouă...
Cu lacrimi de bucurie
Fiori ce străbat drumul spre casă
Călător peste veacuri
Nu vezi că dorul naște dor...
Nu vezi că pasul naște mers...
Nu vezi că frunza naște copac...
Nu vezi că totul se învârtește în jurul iubirii!
O....
Dacă aș putea spulbera necredințele
Cu vorba mea,
Aș cânta o veșnicie
Chiar și pentru un suflet rătăcit
Regăsit.
Să îi alin doar îndoielile,
Să îi spun că după ploaie vine soare,
După ninsoare primăvară,
După întuneric lumină,
După necredință
Credință,
După clipă vine
Veac
Iar după lacrimă
Apare surîsul care spală durerea lacrimei
Tot prin iubirea ta.