Am învățat...

Am învățat  că dacă lași lumea
Ca să te privească de sus,
Atunci trebuie să se aplece
Ca să te ridice...
Sau să te calce în picioare.
Aș da aripi copilului să zboare,
Dar l-aș învăța să zboare singur!
Aș asculta bătrânii
Cum plâng
Și le-aș șterge lacrima
Cu un sărut,
Pentru că știu că sunt
Precum copiii care-și caută calea
Rătăciți și bolnavi de neiubire.
Am învățat că pot visa cu ochii deschiși
În timp ce tu dormi și visezi,
Dar știu că visele mele
Se împlinesc pentru căci eu
Cred în ele!
Am învățat să dau valoare
Clipei ce se scurge,
Mai mult decât valoarea lucrurilor
Care nu pot dăinui o veșnicie.
Aș săruta trandafirii
Chiar dacă au spini și mă rănesc,
Ștergând  cu un cântec
Durerea lăsată de ei,
Mângâind  petalele cu iubirea mea.
Aș merge desculță chiar dacă toți se opresc...
Strigând în fiecare clipă,
Fiecărui om întâlnit în drumul meu
Din tot sufletul:
Vă iubesc!
Iar cereului :
Mulțumesc!

VREMEA SECERIȘULUI...

Întreabă păsările cerului
Și îți vor spune ce vrei să cunoști...
Întreabă peștii oceanului
Și te vor învăța să înoți...
Întreabă Omul și te va răni,
Întreabă-te pe tine și vei afla
Răspunsul sădit se află în inima ta!
Îl udă doar Domnul cu ploaia ,
Și îl seceră cu dreptatea Sa;
Îl face snop în calea dușmanului
Și îl treieră numai cu a Sa privire.
Îl pune în hambare în cămara Sa,
Ca să ne judece atunci când
Cuvântul va fi dezlegat și împrăștiat
În toată împărăția Sa;
În inima pasului tău...
În leagănul orfanului...
Și în lacrima mamei,
Ca o binecuvântare
A dragostei .
Dar nu uita Omule
Trecător pe pământ
De vremea când toamna
Domnul va secera
Toată holda ta,
Și va separa neghina
De pâinea Sa!

DE ZIUA TA FEMEIE...

Mama...
Iubită stea,
Floare cu petale de rouă,
Iubita...
Suflet aprins
Ce-ți dă fiori când o atingi...
Fiica...
Fragedă copilărie,
Cu vise melancolice
De star,
Sau vedetă de cinema,
Soția...
Cu o mireasmă de catifea,
Ce-ți astîmpără foamea
În,,bucătăria ta,, ...
Bunica...
Cu un strigăt al vieții
Ce vrea să plece ,,acasâ,, ...
Dar mai zâbovește ărintre noi,
Prietena...
Duceață în privire,
Ce-ți taie calea
Grăbită spre serviciu,
Ce o face doar sclavă modernă
A zilelor noastre...
Dar dintre toate femeile
Din lume,
MAMA
E îngerul tău păzitor
Străine rătăcit
În fața vitrinei cu flori...
Nu ezita,
Bate la ușă și deschide-o...
Cu o floare măcar...

REGĂSIRE ...

Au fost zile când am învățat să tac,
Au fost zile când am învățat să iubesc,
Purtând lumină în Cuvântul rază,
Primit ca o platoșă de încercare
Care m-a rănit
Dacă am rănit...
Care m-a înălțat
Dacă am înălțat...
Care m-a robit
Dacă am robit...
Care m-a defăimat
Dacă am defăimat...
Care m-a învățat
Să iubesc
Dacă nu am uitat
Să iubesc
Raza care mi-a întins
Și pâinea
Și sărutul
Și sabia
Și scutul.
Au fost zile când am învățat
Că și lacrima  care aduce plânsul
Este o descătușare
A foamei din mine
După adevăr!
Am învățat să citesc și să trăiesc
Ce s- a scris despre puterea iubirii
Care m-a ingenunchiat
Și m-a înălțat,
Dar poemul vieții mele
L-au scris
Îngerii când s-au luptat
Pentru sufletul meu
Pentru a nu mă pierde
Atunci când am căutat calea
Care duce la tine Doamne.