Și m-ai șlefuit cu ploi și vânt...
M-ai ars în cuptor
Să mă călesc...
Mi-ai dat venin amestecat cu miere
Ca să nu uit cine m-a creat!
M-ai sculptat după chipul tău
Pentru ca să nu te pot uita...
M-ai pictat ca pe o icoană
Să nu cad în întunericul necredinței
Ce amăgește lumea...
Pântecului meu i-ai dat roade
Ca să mă pot bucura
Ca un pământ roditor
Ce -l semeni ...
Mi-ai arătat tainele vindecării sufletului
Ca să alin durerea prin zâmbetul meu.
Mi-ai deschis inima
Să pot primi iubirea divină
Și să o împart cu cine îmi iese în cale...
M-ai învățat să spulber tristețea
Chiar dacă sufletul meu
Plângea de foame...
M-ai îmbrăcat din zdrențe în mătăsuri
Ca să fiu în rând cu lumea
Pentru ca ea să mă admire
Și să fiu ca o amăgire...
Ca o ispită pentru
Trecătorul ce a uitat de Tine Doame...
Care nu vede dincolo de val...
Dincolo de templul chipului cioplit
De un cioplitor iscusit
Și se amăgește între întuneric și lumină...
Care uită a iubi frumosul
Cu sufletul...
Mi-ai dat ca misiune a nu uita
Iubirea...
A reaminti-o celor care nu mai cred
Că este darul cel mai de preț
Ce l-am primit
La botezul lacrimei și vieții...
M-ai luat de mână
Și m-ai dus dincolo și mi-ai arătat ce pierd
Dacă uit Iubirea...
Mi-ai arătat ce preț are viața...
Și m-ai învățat să trăiesc clipa...
Să zâmbesc în furtună
Să plâng în soare...
Să cred că visele se pot împlini
Dacă crezi cu adevărat în Tine Doamne.
Cotfas Doina
