LA UN PAS DE SĂRUTUL CERULUI....

Am fost la un pas de sărutul cerului.
Am fost la granița dintre întuneric și lumină.
Am fost între zbucium și visare.
Am fost în întuneric,
Până te-am cunoscut pe tine Doamne.
Tu care mi-ai arătat calea
Chiar dacă pașii mei s-au împiedicat din drum,
Chiar dacă foșnetul vieții m-a robit.
Sărutul clipei ce a coborât din lacrima cerului
A adunat marea de Cuvinte,
Ce le-am purtat din abis în largul vieții.
La fiecare pas ce îl fac chiar dacă mai alunec
Și mă împiedic obosită de atâtea pietre
Adunate pe care nu uit să le las în urmă,
Nu te uit Doamne.
Mi-a fost teamă să arunc povara în mare
Ca să nu le uit cumva și să simt că sunt prea ușoară.
Am zăbovit prea mult într-un loc
Pentru că m-au tras înapoi gândurile.
Dar acum în sfârșit sunt liberă.
Simt că trăiesc,
Simt cum îmi cresc aripi.
Simt cum pot zbura la un pas de așternutul tău.
Îmi cresc mlădițe despicate din lutul luminii.
Privesc doar la mine cum am fost ieri
Și la cine sunt Acum.
Și nu mă mai recunosc.
Ce orbi suntem cîteodată...
Ne înpiedicăm în lacrimile noastre
Și așteptăm salvatori
Să vină să ne șteargă cu un  surâs întristarea.
Pescăruși ce au învățat ce îi zborul.
Pescărușii sărută doar roua cu aripile lor
Dar zboară....
Pribegi sunt ei printre clipe și nu obosesc.
Căci timpul clădește destine.
Pribegi suntem în întuneric
Și nu găsim poarta ce duce la tine Doamne.
Dacă am învăța din scurgerea vremii
Sau din muzica sferelor
Măcar un vers,
Am cînta veșnic:
Te iubesc...
Te iubesc...
Te iubesc clipă!
Te iubesc omule!
Orologiul bate clipa,
Clipa bate destinul,
Iar tu pribeag ce nu te oprești
De frică să nu pierzi timpul...
Omule ești ca pierdut
Căci timpul nu trece,
El stă veșnic pe loc.
Doar tu alergi prin el
Ca într-un maraton al vieții.
Carusel pierdut
Care își caută podul care duce dincolo.
Dincolo de zare
Unde timpul și-a cântat doar partitura.
Tu ești doar copilul care îl ți încătușat în haina ta de lut.
Privește doar spre vârful muntelui.
Privește doar la ceața care se ridică.
Ea nu își caută drumul.
Ea se lasă doar purtată .
Trăiește clipa.
Trăiește iubirea.
Trăiește pribegimea
Ce te-a scos din peștera
Care te-a ținut prizonier o viață.
Simte că trăiești,
Chiar dacă crucea ta
Ți se pare prea grea.
Crezi că a vecinului este mai ușoară?
Crezi că te duce mai în lumină?
Crucea ta este iubirea.
Călător nebun,
Nebun de neiubire.
Călător ce îți cresc aripi dacă te abandonezi
În brațele lui Dumnezeu.
Am clădit vise care ieri erau sculptate
În peștera minții,
Dar azi simt cum s-au spulberat.
Cum le-am lăsat în urmă
Pentru că au apărut altele
Care mi-au dat aripi
Spre tine Dumnezeul meu.
Te iubesc.