Am pribegit printre clipe
Căutând să mă pot ierta;
Să-mi rup lanțurile care m-au ținut încătușată
În marea de uitare,
Să-mi scurm somnul
Care mă ținea prizonieră
În amăgirea Timpului,
Să cred în mine chiar dacă visele
Mi-au fost furate
De nepăsarea sau de frica
Care îmi era stăpână
Pentru că i-am dat voie să
Locuiască în templul
Sâdit de împăratul iubirii.
Am plătit nepăsarea
Care vroia să mă țină sclavă
Prin sărutul neputinței,
Dar într-un tîrziu
Mi-am amintit un singur lucru...
Să mă rog!
Am primit mai mult decât credeam,
Ca o încercare a credinței din mine!
Am primit cel mai scump dar:
Iubirea!
Iubirea către tine!
Chiar dacă mai rătăcesc printre poieni...
Cărarea mi-o sărută lumina,
Prin botezul clipei ce a poposit
Aici și acum la mine
Pentru tine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu