SUNTEM SEMINȚE...

Cine a pus zăvoare și chiar porți,
Peste întinderea de ape?
Cine a pus hotar pe lume
Și scutece din întuneric peste nori?
Cine a zis atât să mergi
Și mai departe să nu treci?
Să pui lacăt mândriei tale
Și pecete gurii tale,
Atunci când uiți că tu exiști
Dintr-o fărâmă de iubire
Din picătură de lumină!
Te-ai întrbat vreodată
De unde-i drumul
Ce duce la locașul păcii?
Sau ploaia cade când vrea ea?
Are ploaia mamă?
Picăturile au tată?
Cunoști tu glasul cerului
Ce cheamă norii împrăștiați,
Și-alungă fulgerul spre văi?
Poți să numeri roua de pe flori,
Sau clipele ce trec...
Se duc și nu mai vin?
Sau poți să modelezi  tu lutul cărnii
Să pui suflare într-un chip cioplit?
Sau ai uitat că nu eși decăt frunză...
Ce treci prin viață ca un melc?
Și grădinarul ce semința a plantat-o
De buruieni cu grijă a salvat-o
Ca să aducă roade prin Cuvănt
Și mulțumire Domnului
Pe acest pămănt.