UMBRE RĂTĂCITE...

Să nu te temi decât
De umbra gândurilor reci
Ce țese nepăsarea peste dragostea
Ta lume,
De șoaptele rămase rătăcite
În foișorul tău semeț
Clădit cu bogăție multă!
Căci doruri vin și pleacă precum le chemi,
La pândă neadormite,
Furioase stau că tu le uiți
Și le trișezi,
Cuțite reci cu răni ascunse.
Acum la masa gândurilor m-ai chemat,
Ca să-mi șoptești cuvinte iscusite,
Ce nu le spală nimeni
Căci au preț,
De vorbe și cuvinte ostenite.
Decât s-ațâți tu focul
Cu iscoade multe și mărunte,
Mai bine te-ai ruga preț de un secol,
Ca să-ți urnească bolovanii grei
Ce-i porți pe brațe
Că îi aduci   și culci în așternuturi.
Păianjeni care țes cărări spre moarte
Tu i-ai primit preț chiar de o clipă,
Și-acum implori
Iubirea Tatălui să-ți spele cugetul murdar plin de dispreț,
Minciuna să dispară pentru o clipă
Din recuzita ta
De om bine văzut...
De lume.
Căci tu te minți și crezi  că moștenești pământul,
Că trăiești veșnic în mătăsuri fine,
Dar ai uitat un lucru omule rătăcitor...
Căci dacă dragoste nu ai,
Ești mort demult pe lume.