Alerg...

Alerg...
Alerg...
Pierduți sunt pașii mei printre morminte,
Tăciuni aprinși în urma mea zvâcnesc,
Mă dor picioarele
Căci sunt desculță...
Mi-am lepădat pantofii mei de lux,
Ce sincer mă strângeau.
Pământul îmi sărută atingerea cu suspin
Că nu mă poate îmbrăca în straie de țărână încă.
Mă ard așteptările,
Mă doare tăcerea ta de dincolo de cuvinte.
Îmi ridic mâinile spre cer și strig:
-Doamne!
-Dumnezeule...
Te-am căutat prin temple,
Dar le-am găsit goale...
Pentru că acolo îți vindeau chipul tău și a mamei tale sfinte,
Pe doi trei gologani!
Te-am căutat prin preoți
Care citeau liturghii...
Dar cuvintele lor răsunau goale fără suflet,
Ca o poezie recitată în fața clasei...
-Doamne!
Atunci...
Am alergat...
Am alergat...
Condusă doar de respirația cerului
Și într-un tîrziu am obosit.
Am alunecat și m-am întins pe pământul fierbinte
Și i-am sorbit lacrima care a căzut din cer
Ce se numește ploaie
Și te-am simțit cum îmi mângâi părul
Prin sărutarea Ta ca o arșiță.
Atunci...
Pentru o clipă raiul a coborât pe pământ.
M-ai luat de mână,
Eu care m-am topit ca o ceară
De dragostea mea pentru Tine...
Și mi-ai arătat ce pierd
Dacă nu îi zâmbesc firului de iarbă,
Florii de pe câmp,
Luceafărului de pe cer,
Țăranului de pe câmp
Copilului și văduvei îndoliate.
M-ai dus departe...
Departe...
La picioarele templului Tău,
Unde heruvimi cu mii de aripi
Îți sărutau trecerea Ta Doamne
Și mi-ai arătat
Brațul dreptății,
Balanța ce poate înclina
Chiar și cu un zâmbet cântarul vieții.
Mi-ai arătat toată splendoarea împărăției tale...
Dar...
Când am vrut să mai rămân,
M-ai luat de mână
Și Mi-ai scris răvașul pecetuit în sulițe
De s-au înfricoșat îngerii...
Și mi-ai dat răvașul Cuvântului...
Răvașul dragostei
Să îl duc departe în patru zări,
Să îl audă până la ultima suflare,
Pentru că era scris din cer
Cu cerneala luminii
Din lacrima infinitului
Pecetuit cu jertfa crucii
Care Te-a răstignit pentru mine
Doamne!
Atunci...
Am căzut în genunchi și broboade de sudoare
Mi-au spălat fața
De frică că poți doar dintr-o privire
Să te lepezi de mine,
Așa cum am făcut-o eu de atâtea ori.
Dar m-ai iertat.
Acum...
Nu pot să uit cele văzute.
Nu pot să fug ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Nu pot să zic că nu știu,
Să pic din nou în ignoranță,
Pentru că atunci nu va mai exista grațiere
Pentru sufletul meu,
Știu că iubirea există,
Ca o cheie ce poate descuia uși ferecate
Cu lacăte ruginite de timp,
Eu...
Sunt solul iubirii,
Sunt pana ce mângâie
Hârtia cu sămânța păcii,
Chiar dacă chiar pentru o clipă
Raza ce iese din inima mea
Te oprește din rutina ta,
Nu pot să zic decât
Că sunt fericită!
Te iubesc!
Aștept doar să îmi deschizi ceaslovul
Și ceșcuța mea se va vărsa
Doar pentru tine
Cu lumina primită
Iubire!