MESTECANUL

Mesteacanul a-ntinerit!
Cand noi credeam ca a imbatranit.
Batut de ploi de vant si de furtuna,
Plapande umbre lasa-n urma.
Balai si nins alb sta sus pe colina.
Din zare coaja-i lucie ca argintul,
Mesteacan alb!
Inalta lumanare,
Zambeste calm,
Dincolo de gand si de cuvinte...
Dicolo de vise si de taceri.
El cugeta sfios...
Si sta si chibzuie-ntelept.
Vapai de emotie cerne,
Chiar daca e uneori si trist.
Nu in zadar a stat drept in furtuna,
Cu frunzele zdrobite catre luna!
Nu in zadar framanta acum ,mistere,
Descatusat in asfintitul lacrimilor triste,
Ca a venit vremea in calendar sa fie,
Printre copaci un mandru imparat sa fie!
Cu mantia alba parca-i doctor al padurii,
Sa mai inveseleasca un pic decorul!
Dar dincolo de deal in poenita,
E vremea multa sa mai lenevesti...
Nu crezi?
Mai bine hai fuga cu crengile-n gradina,
Sa-ti simt mireasma florilor pe ram!
Sa-aud cum bate vantul printre crengi batrane,
Ce parca -s clopotei de foc in patru zari.
Ma bucur ca un copil in natura,
Ca-ti vad lucirea argintie -n zare.